Lider Opera – O seară YP despre leadership

Lider Opera - O seară YP despre leadership

IAA Young Professionals revine cu o nouă ediție a a Serii YP orientată către poveștile de succes ale unor lideri adevărați. Întâlnirea îi va avea pe 21 octombrie ca invitaţi pe Andrew Highcock (CEO Ursus Breweries), Mădălina Uceanu (Managing Partner Career Advisor), Tiberiu Soare (Dirijor la Sala Radio) și Andrei Dumitrescu (Psihoterapeut).

Invitatie_Seara YP_Lider Opera

Cum putem şti dacă suntem făcuţi să fim lideri? Există lider fără viziune? Cum găseşti oamenii potriviţi şi cum construieşti o echipă performantă? Cum măsurăm performanţa leadershipului? Există diferenţe între leadershipul practicat de femei ori cel practicat de bărbaţi? Fie că este vorba de companii de top sau de lumea artei, veți afla totul despre instrumentele și calitățile unui lider, dar și metodele de recrutare a acestora.

Liderul, fie el formal sau informal, are o notă personală care îl face să fie ascultat şi urmat. Ȋntr-un grup, acest ingredient îl poate transforma într-un dirijor, iar membrii grupului pot acţiona la indicaţiile acestuia, urmându-l îndeaproape. Astfel, putem privi leadershipul  ca pe o calitate a interacţiunilor dintre indivizi şi sisteme dintr-o companie. Excepţia care confirmă regula este reprezentată sub forma omului-orchestră – tipul descurcăreţului  şi intreprinzătorului, priceput la toate, ce ‘’cântă singur’’ la toate ‘’instrumentele’’ într-o companie.  Ȋmpreună vom afla cum să ascultăm şi să simţim ”muzica” organizaţiei cu scopul de a evolua ca o ”orchestra”  perfect armonizată.

Aşadar, pe 21 octombrie tinerii din marcomm şi cei pasionaţi de acest domeniu sunt invitaţi de la ora 19.00 la sediul IAA Romania la încă o întâlnire din seria evenimentelor marca Seara YP: Lider Opera: O seara YP despre Leadership.

Pentru confirmarea prezenţei, puteți scrie la contact@iaayp.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

IAA Young Professionals este un program al International Advertising Association ce reuneşte tineri profesionişti sub 30 de ani sau studenţi în ani terminali, atraşi de pasiunea comună pentru domeniul marketingului şi comunicării.

În intreaga lume,  IAA YP înseamnă peste 1000 de membri, filiale în 12 ţări şi un proces activ de extindere în alte pieţe.

Cele mai importante proiecte dezvoltate de IAA YP în Romania sunt: Serile YP, Civic Vox,  GalerIAA, Midsummer Party, conferinţele Marketing Innovation şi B(rand) Yourself. IAA YP Cluj este prima și singura filială a IAA Young Professionals România din afara Bucureștiului, reunind tineri profesioniști din marcomm-ul clujean. Printre proiectele IAA Young Professionals Cluj se numără: workshop-uri de marketing online şi cercetare de marketing, întâlniri informale cu seniori din industrie, implicare în cadrul Festivalului de Publicitate Cluj. Pentru mai multe detalii puteți vizita iaayp.ro

  •  
  •  
  •  
  •  
  •