Pentru bucurie

Să vă povestesc o întâmplare. Făceam ce știam să fac, și anume muncă, management. Nu mare lucru, trebuie doar să ții direcția înainte, să faci socoteli, să răspunzi la ghicitori, să construiești dintr-un serviciu o carieră și dintr-o mână de oameni – o organizație. A, și, desigur, să ne bucurăm cu toții, cât încape. Știți voi cum, bucurie din-aia adevărată, când lunea dimineața îți vine să sari într-un picior de fericire că mergi la slujbă.

Doar că, la un moment dat, nu știu cum se face, parcă e mai greu de țopăit. De la caz la caz, unii ostenesc pur și simplu, pe alții îi strâng pantofi sau rătăcesc drumul și rămân în urmă. Mie mi s-a întâmplat să calc pe o coajă de banană. S-a dus bucuria aia… Și știți la fel de bine ca mine că, fără bucurie, nu-i nici o șmecherie.

Iar bucuria, când nu e, trebuie repede căutată. Dacă nu-i de găsit, trebuie inventată. Așa că m-am uitat împrejur să văd cine sunt inventatorii bucuriei. Cred că i-ați văzut și voi, sunt oameni normali, ca mine și ca tine. Care adună laolaltă, care cresc și nu scad, unesc și nu dezbină, care înmulțesc și nu pierd vremea să împartă. Oameni care nu obosesc să inventeze, să creeze, să construiască. Şi din când în când, să se reinventeze, și să reconstruiască. M-ați prins, în trenul ăsta m-aș sui și eu! Pentru bucurie. Urcăm?