Articol de: Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta
Performanța economică a unei țări este bazată pe servicii. În cele mai competitive țări din Uniunea Europeană, economia serviciilor revendică rolul de lider. Dezvoltarea serviciilor este un deziderat și pentru România, dacă vrea să fie o economie competitivă. Prin urmare, evoluția acestui sector este foarte importantă și, de aceea, o monitorizare a dezvoltării acestuia este necesară și utilă.
Politicile publice de susținere a dezvoltării acestui sector, evoluția tehnologică, creșterea venitului per capita, schimbarea comportamentelor de cumpărare și a cerințelor privind experiența consumatorilor influențează creșterea cifrei de a faceri, profitului sau investițiilor în sectorul serviciilor.
În România, studiul Evoluția afacerilor în 2018 (realizat de către compania Valoria) din semestrul doi, scoate în evidență care sunt perspectivele de creștere ale companiilor din sectorul serviciilor profesionale, prin compararea rezultatelor cu cele din primul semestru, după cum urmează:
- cifra de afaceri– 25% dintre companii, în semestrul al doilea din 2018, comparativ cu 26% în primul semestru, spun că cifra de afaceri le va crește cu +10% – +30%; în același timp, 18% vs. 28% spun că vor avea o creștere de +5% – +10% și 17 % vs. 12% pe intervalul +1% – +5%; astfel, în semestrul al doilea din 2018, se observă o temperare a creșterii comparativ cu primul semestru, consolidată de asteptarea celor 7% dintre companii care spun că cifra lor de afaceri va stagna în acest an și de cele 32% care spun că aceasta va scădea în 2018, față de numai 9% cât spuneam la începutul anului;
- profitul – situația perspectivei rezervate asupra evoluției cifrei de afaceri se repetă la scală mai mare în cazul profitului pentru companiile din servicii în semestrul doi din 2018; cea mai mare diferență negativă de creștere estimată a profitului este pe intervalul +1%-+5%, de la 34% în semestrul 1 la 21% în semestrul 2, urmată de scăderea de la 24% la 18% pe intervalul 5%-10% de creștere a profitului; excepția de la această tendință negativă de crestere o reprezintă companiile care estimează o creștere a profitului pe intervalul +10% – +20% de la 14% în primul semestru la 18% în al cel de-al doilea; mai mult, 21% dintre companiile respondente spun că se așteaptă la o scădere a profitului în 2018 față de 10% în primul semetru;
- investițiile – investițiile în sectorul serviciilor se aliniază evoluției cifrei de afaceri și profitului previzionate pentru semestrul unul din 2018; pe intervalul de creștere +10% – +20%, vedem cea mai mare scădere a investițiilor de 10% (de la 17% în semestrul unu la 7% în semestrul doi) și cu 8% scade procentul companiilor care spun că profitul lor va crește cu +1% – +5% în acest an (de la 33% în semestrul unu la 25% în semestrul doi); se mărește numărul companiilor care opresc investițiile în acest an de la 16% în semestrul unu la 25% în semestrul doi;
- numărul angajaților – comparativ cu semestrul unu, în semestrul doi, numărul companiilor din sectorul serviciilor care spun că vor avea cu +5% – +10% mai mulți angajați scade de la 17% în semestrul unu la 4% în semestrul doi. Procentul companiilor care spun că vor crește numărul de angajați cu +1% – +5% scade de asemenea de la 34% la 29% în semestrul doi, iar numărul companiilor care mențin același număr de angajați ca anul trecut crește de la 24% la 39%, în timp ce 18% dintre companii spun că preconizează o scădere a numărului de angajați în semestrul doi, față de 12% în semestrul 1;
- evoluția salariilor – în semestrul doi, cu mici diferențe, salariile se mențin la același nivel cu estimările de creștere din primul semestru; excepție fac companiile de pe intervalul +1% – +5% care înregistrează o scădere de la 31% în primul semestru la 20% în semestrul doi; de asemenea, în semestrul doi, 32% dintre companiile de servicii declară că nu vor modifica salariile față de 22% care erau de aceeași părere în primul semestru;