Doar 3% dintre managerii de top din România urmează programe pentru dezvoltare profesională

CIMA, liderul mondial al organizaţiilor de management contabil, împreună cu The Hacket Group organizează joi, 16 iunie 2016, începând cu ora 09:30, conferinţa “Dezvoltarea profesională în industria SSC – Drumul către performanță”, în incinta hotelului Radisson Blu, Bucureşti.
Numărul companiilor româneşti care investesc în programe de dezvoltare profesională pentru angajaţi a crescut cu 50% în anul 2015, ajungând la o valoare de 2 milioane de Euro pe an, conform unui studiu realizat de PwC. Cu toate acestea, doar 5% dintre cei de pe poziții de middle management şi 3% dintre managerii de top participă la astfel de programe.
28% dintre companii și-au crescut bugetul alocat pentru programele de dezvoltare profesională
63% dintre companiile locale alocă un buget de 400 euro pe an pentru fiecare manager în timp ce 31% dintre acestea investesc chiar şi 800 euro pe an, conform unui studiu recent realizat de Exec-Edu. 17% dintre companii şi-au redus bugetul pentru programele de dezvoltare profesională în timp de 28% l-au mărit. Aceste cifre sunt încurajatoare şi dovedesc faptul că România se afla pe drumul cel bun, însă companiile locale mai au de parcurs un drum lung pentru a atinge maturitatea organizațională a statelor Vestice.
CIMA vine în România pentru prima dată
Cu o prezență pe piață de aproape 100 de ani și cu peste 229 de mii de membrii în 176 de țări, institutul britanic CIMA a reuşit să atingă un nivel înalt de expertiză în calificările pentru dezvoltare profesională.  Anul acesta, reprezentanții CIMA ajung în  România pentru a susține conferința ” Dezvoltarea profesionala in industria SSC – Drumul catre performanta”, dedicată profesioniștilor locali din domeniile  Shared Services Center (SSC) și Global Business Services (GBS).
Citeşte şi Lasă-te criticat, dacă vrei să fii mai bun
Conferinţa “Dezvoltarea profesională în industria SSC – Drumul către performanță” susţine evoluţia programelor de dezvoltare profesională din România. Prin intermediul acestei conferințe reprezentanții CIMA își propun să îndrume şi să sprijine organizaţiile locale din industrii precum Management, Contabilitate, Resurse Umane, Telecom, IT şi multe altele, oferindu-le angajaţilor acestora abilităţile şi cunoștințele necesare pentru a ajuta la dezvoltarea afacerilor.
Managementul companiilor trebuie să înţeleagă importanţa şi beneficiile pe care programele de dezvoltare profesională le oferă, iar aici putem include cunoştinţele şi expertiza în jurul celor mai bune practici, creşterea abilităţii organizaţiei de a răspunde într-un mod eficient la schimbările care apar pe piaţă, o mai bună înţelegere a mediului de afaceri şi multe altele, declară Krzysztof Kmuk, Emerging Markets Development Manager, CIMA.
  •  
  •  
  •  
  •  
  •