De ce avem nevoie de un Mr. Spock în fiecare organizație?

cultura organizationala

Optimismul

Tindem să fim mai degrabă optimiști în ceea ce privește lucrurile care sunt în controlul nostru și avem, în general, o părere bună despre posibilitățile noastre. Dar suntem pesimiști cu privire la lucrurile care nu depind în totalitate de noi. Suntem tentați să credem că noi vom avea succes, dar avem impresia că nu putem influența succesul companiei, că este prea mult pentru noi. Fiind ceva prea mare, considerăm că micile noastre acțiuni noastre nu contează. Dar cultura organizațională este tocmai suma acestor detalii: modul în care ne respectăm reciproc, modul în care ne sprijinim sau cum alegem să ne ajutăm unii pe alții. Este important să ne dăm seama că fiecare acțiune a noastră are impact asupra rezultatului general și să ne comportăm în consecință.

Orientarea către soluții 

Am evoluat ca specie pentru că am fost capabili să vedem amenințările; sistemul nostru a devenit extrem de abil în a descoperi orice poate reprezenta un pericol. Ne pricepem la a vedea ce nu merge bine. Din păcate, această abilitate ne face să vedem problemele, dar să avem dificultăți la găsirea soluțiilor. Ne este mult mai simplu să stabilim cine sunt vinovații decât să vedem modalitățile de a ieși dintr-o situație neplăcută. Dacă ne vom canaliza energia pe ceea ce putem face cel mai bine într-o situație dată, vom reuși.

Atenția și observația

Între stimul și răspuns este mereu un spațiu foarte mic de opţiune a comportamentelor. În acel spațiu, se găsesc valorile noastre, modul în care gândim, ceea ce considerăm că este important, ideile noastre preconcepute, credințele, experiența. Este important să deprindem exercițiul de a observa cum gândim și de a ne da seama ce stă la baza modului în care (re)acționăm. Dacă reușim să facem asta, putem să trăim cu adevărat valorile pe care le declarăm. Aceasta înseamnă să ne asumăm că schimbarea vine cu fiecare acțiune a noastră. Putem alege în fiecare moment modul în care ne comportăm și să oferim ceva colegilor sau partenerilor noștri. Putem fi mereu cei care zâmbim primii.

(Foto: e_chaya, www.flickr.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •