RePatriot – detonator al energiei românilor plecați din țară

RePatriot, proiect de repatriere prin antreprenoriat

RePatriot, proiectul de repatriere prin antreprenoriat, organizează, pentru prima dată la București, Business Summit – Împreună pentru România, în perioada 6-9 octombrie 2016.

Evenimentul este dedicat elitei mediului de afaceri românesc. Prin el, se dorește încurajarea reconectării românilor din diaspora cu România, în special prin realizarea de investiții în România și se bucură de susținerea Administrației Prezidențiale, a MAE – DPRRP și a Invest România.

Timp de trei zile, 100 de antreprenori de succes din România se vor întâlni cu 100 de antreprenori de succes din diaspora, reprezentanți de vârf ai autorităților centrale române și invitați de excepție din țări care deja au găsit soluții pentru fructificarea potențialului existent în Diaspora, în cadrul Business Summit – Împreună pentru România.

Summit-ul și-a propus să prezinte oportunitățile pe care România le oferă investitorilor, în general, și investitorilor români din diaspora, în special, prin facilitarea dialogului și construirea unei punți de colaborare și promovare reciprocă a celor două categorii de invitați participanți.

“Suntem onorați că am putut organiza acest Summit, un eveniment important pentru viitorul investițiilor în România și, mai ales, pentru reconectarea românilor de pretutindeni în vederea realizării acelei schimbări pe care ne-o dorim pentru România. Cred că astăzi suntem cu un pas mai aproape de această schimbare prin aducerea la aceeași masă a discuțiilor reprezentanți ai elitelor mediului de afaceri din diaspora cu cei ai mediului de business românesc”, a declarat Ramona Chirilă, Director Executiv Repatriot.

„De cinci ani, Romanian Business Leaders este implicată în proiecte care ajută în mod real mediul de business românesc: de la educație antreprenorială și mentorat pentru tineri, la recunoașterea și premierea profesorilor deosebiți din sistemul public de învățământ și de la dezvoltarea antreprenoriatului în mediul rural până la valorizarea diasporei. RePatriot conectează liderii români din business din țară și diaspora, iar la Summit-ul RBL de la început de martie 2017 va fi momentul să pornim și primul proiect comun al celor două comunități, pentru a face România o țară mai bună pentru business ”, a spus Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului Director RBL.

„RePatriot este în special despre bucățica de Românie pe care o porți în suflet.
Sunt convins că, vremelnicele forme de guvernare v-au pălmuit, grăbindu-vă decizia de a pleca. RePatriot nu e despre întoarcerea celuilalt obraz, ci despre mult mai mult. E despre crearea unei noi Românii care să nu-și mai pălmuiască niciodată cetățenii”, a declarat Felix Pătrășcanu, Lider al proiectului RePatriot.

“Mișcarea Repatriot deja se întinde în toată România și în afara ei, iar mulţi dintre românii plecaţi au devenit între timp ambasadorii şi promotorii noştri. De curând, am lansat un mesaj către toată administrația publică locală nou aleasă pentru a prezenta oportunități de localizare a afacerilor, pentru românii plecați, în localitățile pe care le conduc. Avem nevoie de sprijinul românilor plecați, pentru a menține legătura mai strânsă cu țara și pentru a promova valorile occidentale pe care este construită civilizația noastră. Existăm datorită acestor principii pe care s-a clădit toată civilizația occidentală, principii de respectare a adevărului, a proprietății, a pieței libere, de respectare a legii, de eradicare a corupției, de respectare a statului de drept, libertate în exprimarea opiniilor și a libertății în general”, a declarat Marius Bostan, inițiatorul proiectului RePatriot.

Un alt obiectiv al Business Summit-ului îl reprezintă identificarea acelor oameni de afaceri care sunt conectați cu țara lor de origini și își doresc să contribuie la dezvoltarea României, fiind totodată exponenții valorilor și identității românești peste hotare.

În cadrul panelurilor de discuție de la Business Summit – Împreună pentru România, vor fi abordate teme referitoare la oportunitățile oferite de România în prezent și la așteptările oamenilor de afaceri din diaspora, unul dintre obiectivele evenimentului fiind acela de a realiza o platformă de discuții și de generare a unor inițiative legislative în scopul îmbunătățirii mediului de afaceri românesc.

Summit-ul va facilita discuțiile formale cu cele informale, networking-ul cu dezbaterile pe subiecte de interes pentru oamenii de afaceri sau companiile care intenționează să investească în România.

 Despre RePatriot

RePatriot, proiect de repatriere prin antreprenoriat, inițiat de peste 30 de lideri din business-ul românesc, antreprenori și executivi de top în 2015, își propune să susțină românii care doresc să revină în țară, cu informații și consiliere pentru acces rapid la oportunitățile din România. Pentru că în egală măsură, România are nevoie de competențele și experiența lor. RePatriot vrea să aducă antreprenori, investitori, lideri, înapoi în țară, pentru a reconstrui România prin încredere, determinare, investiții, transparență și spirit antreprenorial.