Articol de: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și Tehnologii Emergente
Ce trebuie ținut minte
Potrivit Euromonitor, în România, sectorul de gaming va atinge aproximativ 200 milioane euro în 2020, cu o rată de creștere anuală compusă de 7% (CAGR), în timp ce piața globală va crește cu numai 6.2% (CAGR).
România se profilează drept un producător de jocuri video important în regiune, cu potențial, dar cu o nevoie de creștere și diversificare a resursei tehnice (în special în discipline precum animația, arta 3D, programarea de back-end services).
Chiar dacă perspectiva este una pozitivă, în prezent, ne aflăm încă la periferia industriei internaționale de gaming. Companiile străine și-au făcut, în principal, structura de servicii la noi și livrează suport către francizele conduse în afară. Nu se face decât puțină creație originală în piața locală, ceea ce încetinește accesarea zonei de creștere.
România poate ajunge să facă jocurile în industria mondială de gaming, dacă va avea o abordare legislativă care să sprjine cercetarea și dezvoltarea, o structură clară de stimulente fiscale, formule educaționale relevante și dacă va încuraja învestițiile, precum și dezvoltarea unor publish-eri în piața locală.
De același autor: Ce nu învață liderii la școală despre mentorat
Despre Constantin Măgdălina
Constantin Măgdălina are o experienţă profesională de 8 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Deține un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®), ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează experiența de business.












