Training în Customer Experience, oferit în România de Oxford College of Marketing

training in Customer Experience oferit in romania de Oxford College of Marketing

Experiența oferită utilizatorilor este noua armă cu care companiile pot păstra profitabil clienți pe termen lung și, ca urmare, crește și nevoia de oameni specializați în domeniu. Institutul de Marketing și Oxford College of Marketing au lansat, pentru prima dată în România, un program de training și certificare internațională în Customer Experience, iar  înscrierile și cursurile încep în această lună.

Managementul experienței clienților a apărut de curând și în preocupările, pe agenda și organigramele companiilor din România. Deși există persoane care au responsabilități în customer experience, nu sunt, deocamdată, profesioniști certificați într-un program profesional acreditat, iar potențialul și cererea de specialiști este tot mai mare. Specialiștii pregătiți în România la Institutul de Marketing vor avea o recunoaștere internațională care poate fi un pașaport care să-i sprijine să lucreze în orice companie din lume. 

Programul de training poate fi parcurs la distanță sau într-o variantă combinată cu ateliere face to face și weekenduri intensive, timp de șase luni. Participanții vor aplica cele învățate într-un proiect realizat în cadrul organizației în care lucrează, pe care îl vor dezvolta cu un tutore personal, din Marea Britanie. Primul weekend intensiv din acest program de certificare din România are loc la București, pe 29 și 30 octombrie, și este susținut de Debbie Pearson, lector al Oxford College of Marketing. Prima promoție care începe trainingul în această toamnă va absolvi în martie 2017.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •