De ce este nevoie de mai multe femei la conducere?

De ce este nevoie de mai multe femei la conducere?

Angajarea mai multor femei în poziții de conducere duce la creșterea productivității și a profitabilității, este de părere specialistul în consultanță al Alexander Mann Solutions, Jo Feely, informează thehrdirector.com.

În prezent, sunt doar trei femei în posturi de conducere în cadrul celor companiilor cu cea mai mare capitalizare de pe London Stock Exchange. Prin urmare, în mediul afacerilor, companiile încep să se axeze pe găsirea unor strategii pentru a crește diversitatea de gen la nivel de conducere.

În Marea Britanie, potrivit unui studiu realizat de Alexander Mann Solutions, 40% dintre liderii de HR sunt de părere că perfomanța într-o afacere poate fi îmbunătățită dacă există mai multe femei în poziții de lideri.

Totuși, pentru a putea încuraja femeile să preia astfel de funcții, trebuie soluționate problemele legate de îngrijirea copiilor și de flexibilitatea programului de lucru. 74% din femeile aflate în zona de middle management și care au participat la studiul menționat anterior, recunosc că nu reușesc să îmbine viața profesională cu cea profesională.

Stiudiul citat arată și faptul că dacă firmele ar construi strategii de încurajare a femeilor să urce în poziții de conducere, economia, cel puțin în Marea Britanie, ar avea de câștigat aproximativ cinci miliarde de lire. Mai mult, cu mai multe femei în top management, companiile ar benefica de un plus de inovație.

Cum se poate produce schimbarea?

Femeile trebuie încurajate să se concentreze pe propriile ambiții. Un sprijin ar putea să vină chiar de la departamentul de HR al companiei pentru care lucrează. Cu cei de la HR, femeile pot stabili un plan de dezvoltare a carierei bazat pe nevoilor lor, pe competențele lor.

Pe măsură ce femeile sunt încurajate să își asume roluri de conducere, ele pot deveni modele pentru alte femei. Companiile au, însă, în acest moment, responsabilitatea creării unui mediu care să permit femeilor să îmbine cariera cu viața personală.