Pentru prima dată în cadrul barometrelor EY România dedicate antreprenorilor, educația precară ocupă primul loc în topul celor mai importante obstacole pentru cei care vor să înceapă și să dezvolte o afacere în România. 23% dintre respondenți afirmă acest lucru, față de doar 16% în anul 2016.
Aflat la cea de a doua ediție, Barometrul startup-urilor din România, realizat de EY România, Impact Hub și Startarium, analizează răspunsurile a 357 antreprenori de startup (fondatori ai unor companii cu vechime mai mică de trei ani calendaristici).
În urma studiului s-au constatat următoarele lucruri:
• 7 din 10 antreprenori de startup câștigă peste venitul mediu pe lună;
• 44% dintre respondenți consideră mentoratul principala sursă de învățare;
• 4 din 10 antreprenori vor aloca în următorul an cele mai multe resurse promovării produselor și serviciilor companiei;
• Soluțiile de finanțare pentru startup-uri – măsura guvernamentală cu cel mai mare impact.
Faptul că educația este principalul factor adus în discuție indică o conștientizare a importanței educației antreprenoriale și a lipsei acesteia, fie că este vorba despre cea de business, de obținerea unei finanțări, de marketing, leadership, vânzări sau alte zone care țin de dezvoltarea unei afaceri de la zero.
Accesul la finanțare și teama de eșec sunt al doilea, respectiv al treilea obstacol, resimțite de către antreprenori.
7 din 10 antreprenori câștigă peste venitul mediu pe lună (venitul mediu net în luna septembrie 2017 s-a ridicat la 518 euro)
Față de studiul publicat anul trecut, se observă o creștere a veniturilor personale ale antreprenorilor de startup. 73% dintre respondenți au raportat un câștig lunar de peste 500 euro.
44% dintre respondenți consideră că mentoratul și discuțiile cu alți antreprenori sunt principala lor sursă de învățare
Educaţia antreprenorială, spre deosebire de cea academică, se dezvoltă prin contactul cu poveştile antreprenoriale de succes. De aceea, aproape jumătate dintre respondenți au indicat mentoratul și discuțiile cu alți antreprenori ca fiind principala lor sursă de învățare (44%).
Totuși, activitatea de mentorat a scăzut în importanță pe agenda antreprenorilor maturi, în ciuda faptului că este considerată ca esențială de tot mai mulți antreprenori de start-up. Această scădere ar putea fi justificată de contextul generat de o cerere în creștere pentru acest tip de învățare, care nu mai poate fi susținută de către antreprenorii maturi, în mod special într-o economie în plină expansiune care lasă mai puțin timp la dispoziție acestora pentru a se dedica mentoratului.