LinkedIn ajunge în China

Rețeaua de socializare profesională LinkedIn va avea un site special dedicat utilizatorilor din China, au anunțat reprezentanți ai companiei, citați de The New York Times.
LinkedIn China

Compania LinkedIn a luat această hotărâre în speranța că își va extinde prezența pe una dintre cele mai mai importante piețe ale lumii.

Citește și Unde găsim talentele şi cum le atragem?

Site-ul LinkedIn dedicat utilizatorilor chinezi va folosi o variantă simplificată a limbii chineze, astfel încât site-ul să fie accesibil majorității cititorilor.

Pe de altă parte, ca să se conformeze interdicțiilor din China în materie de Internet, LinkedIn va practica un fel de „auto-cenzură”, a declarat directorul executiv al LinkedIn, Jeff Weiner.

Citește și 2014, anul în care toată lumea trebuie să devină un specialist în marketing și social media

Odată cu dezvoltarea site-ului din China, cel mai probabil va fi nevoie ca LinkedIn să ceară o licență de funcționare de la guvernul chinez, licență care ar putea să limiteze ceea ce se publică pe site.

„Cu toate că promovăm exprimarea liberă, trebuie să recunoaștem că, dacă vrem să obținem o licență în China, s-ar putea să fim nevoiți să introducem anumite limite”, a adăugat Weiner.

Citește și CEO-ul LinkedIn – „Leadership-ul reprezintă abilitatea de a-i inspira pe ceilalți”

„Sunt 140 de milioane de profesioniști în China – unul din cinci profesioniști, la nivel global. Numai cu site-ul în limba engleză, avem 4 milioane de utilizatori. Dintre aceaștia, majoritatea sunt expatriați în China”, a mai spus directorul executiv al LinkedIn.

Obiectivul LinkedIn în limba chineză, a continuat Weiner, este să construiască o piață a talentelor care să fie interesantă atât pentru companiile multinaționale care vor să își extindă prezența în China, cât și pentru companiile chineze care vor să angajeze străini.