Cum să sporiți determinarea și inspirația angajaților

Unii dintre manageri se confruntă cu angajați care fie întârzie la locul de muncă, fie au nevoie de foarte multe pauze, fie nu pot respecta un plan de acțiune. Aleg să nu îi concedieze pentru că le cunosc potențialul.

Aceștia sunt angajați fără inspirație sau slab motivați să se implice. Partea bună e că există câteva ”trucuri” prin care puteți să le sporiți creativitatea și determinarea:

1. Creați un mediu care să îi inspire

Mediile de lucru ideale sunt atât funcționale, cât și echilibrate. Încercați să aveți un spațiu de muncă deschis, pentru a încuraja comunicarea între angajați, dar asigurați-vă că le oferiți și o cameră unde pot merge atunci când au nevoie să se concentreze.

Pentru angajatori care nu au această posibilitate sau care consideră că open-space-ul nu este eficient pentru business-ul lor, creați un birou unde angajații se pot reuni să colaboreze. De asemenea, puteți realiza un loc de muncă mai plăcut și prin simpla schimbare a culorii pereților.

2. Aduceți lideri din sectorul de activitate

Nu e nicio modalitate mai bună de a inspira un angajat ca aceea de a-i oferi posibilitate să cunoască îndeaproape liderii din sectorul de activitate în care lucrează. Poveștile oamenilor de succes îi pot influența pozitiv pe angajații.

Pauza de la prânz, de exemplu, este o oportunitate de care puteți profita, atunci când vreți să aduceți un lider de succes în companie, care să le vorbească angajaților. Puteți realiza o întâlnire de tipul întrebare-răspuns, unde angajații să poată afla informații despre diverse subiecte care îi interesează.

3. Arată-le efectele muncii lor

Uneori, numerele sunt mai vocale decât cuvintele. Nu ezitați să fiți sinceri cu angajații despre modul în care eforturile lor contribuie la bunul mers al companiei. Rezultate financiare ale eforturilor lor pot fi instrumente cu mare valoare motivațională, pentru că le arată angajaților o imagine clară a modului în care activitatea lor contribuie la succesul companiei, notează Entrepeneur.com.

4. Oferiți stimulente

Stimulentele pot varia de la sărbătorirea anumitor realizări ale angajaților, la oferirea de prime și laude. Totodată, puteți organiza și un concurs de tipul ”Angajatul lunii”. Prin aceste acțiuni, le transmiteți direct angajaților aprecierea voastră. Ați putea să luați în considerare și câteva cuvinte pe care să le folosiți mai des – Power Words.

(Foto: Dustin Gaffke/www.flickr.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •