Articol de: Georgeta Grecu, Director, Hotel Cişmigiu
Libertatea şi responsabilitatea sunt două noţiuni abstracte, până la proba contrarie. În opinia mea, ca să devii liber, din ce în ce mai liber, dacă pot spune aşa, e musai să devii din ce în ce mai responsabil. Logica ne spune, deci, că relaţia ar fi una direct proporţională. Nu poţi vieţui şi convieţui liber dacă nivelul tău de conştiinţă, implicarea şi responsabilitatea faptelor tale nu sunt ridicate. Referindu-mă la partea profesională, cu cât urci pe scara ierarhică într-o companie, se presupune că ai mai multă libertate de decizie. Libertate care „vine la pachet” cu responsabilitatea asumată pentru decizia respectivă.
Libertate în absenţa responsabilităţii nu există, e o utopie, nu e libertate. Ca să fii liber, trebuie să funcţioneze liberul arbitru, autocenzura, care să te oprească să fii liber până la capăt. Altfel spus, să fii „fără margini de liber” înseamnă anarhie, haos, revoluţie. Să fii liber „cu măsură” înseamnă să te cenzurezi, să discerni, să creezi, să construieşti, să progresezi.
În lumina celor de mai sus, suntem liberi şi responsabili. Libertatea fiecăruia merge până acolo unde creativitatea strică „rutina bună”. Încurajăm libertatea, creativitatea fără limite, dar cu simţul măsurii şi al responsabilităţii.
Un om responsabil are simţul datoriei, măsurii, lucrului bine făcut, al punctualităţii, al onestităţii, al respectului pentru sine şi pentru ceilalţi, îşi respectă datoriile şi obligaţiile, dar nu îşi neglijează drepturile.
Un om responsabil îşi administrează proiectul, relaţiile, viaţa cu seriozitatea fără de care, el ştie bine, nimic nu ar putea fi dus până la capăt. Un om responsabil, în unele situaţii, poate fi mai valoros decât un om foarte inteligent şi atât.
Ca să te bucuri de libertate într-o măsură mai mare, să ajungi manager sau antreprenor, de exemplu, trebuie să dovedeşti multe, să îţi asumi multe, să cucereşti, să „seduci”. Aş zice că a fi liber sau aproape liber „a la grande” e un lux pe care trebuie să-l cucereşti, e un deziderat pentru care trebuie să lupţi.
Nu cred că ar fi bună pentru nimeni o „prea mare libertate”. Regulile, rutina au partea lor bună. Ştiţi cum se spune: pentru ca lucrurile să funcţioneze, la început e nevoie de entuziasm şi apoi de rutină. E important şi eficient să avem reguli, iar ideea de reguli implică automat o limitare a libertăţii. Dar nu ne plângem.
E cineva care nu şi-ar dori oameni responsabili în echipă şi în viața lui? Pentru ca lucrurile să funcţioneze într-un mecanism dinamic şi ierarhizat cum e o instituţie, o corporaţie, un hotel, există, fără îndoială, chiar şi o limită a asumării responsabilităţii, în sensul că nu îţi poţi asuma toate responsabilităţile, nici măcar o mare parte dintre ele, pentru că „şarpanta” nu ar ţine. Nici a angajatului, nici a instituţiei. Până la urmă, toate au o limită. Vreau să spun că încurajăm asumarea responsabilităţii, dar încurajăm şi o viaţă personală sănătoasă. Dacă e nevoie, într-un anumit context, de alte obligaţii, în afara celor curente, pe care angajatul şi le asumă, fără îndoială, suntem pregătiţi să îl recompensăm.
Câtă vreme e linişte, pace, un climat de lucru plăcut, câtă vreme flow-ul de personal e păstrat în limite rezonabile, iar eficienţa e cea pe care ne-o dorim, proporţia dintre libertate şi responsabilitate e justă.
