Articol de: Irina-Gabriela Buda, redactor
Cum putem afla este cu adevărat motivant pentru noi
Psihologul Steven Reiss propune, în urma unui proiect amplu de cercetare, o modalitate de autocunoaştere prin care ne putem descoperi valorile şi scopurile pentru a putea determina, în final, şi ceea ce ne motivează pe fiecare în mod particular. Se pare, susţine cercetătorul, că, pe de o parte, putem vorbi despre dorinţe comune şi, pe de alta, de ţeluri comune. El a ajuns la această concluzie în urma intervievării a peste 10.000 de persoane din diferite arii culturale. Ceea ce ne face să ne deosebim unii de alţii este, însă, ponderea pe care o atribuim fiecăreia dintre motivaţii în ierarhia proprie şi modalitatea în care fiecare din ele se combină cu scopurile noastre. Reiss concluzionează (dar lasă discuţia deschisă pentru noi informaţii rezultate în urma unor noi proiecte de cercetare) că există 16 dorinţe fundamentale şi 400 de ţeluri. De aici, pot rezulta 6.000.000.000 de posibilităţi, adică de profiluri de personalităţi şi, implicit, motivaţii.
Scopul Profilului Reiss este tocmai acela de a identifica structurile particulare de personalitate şi ceea ce ne determină în alegerile şi acţiunile noastre. El este astăzi folosit pe scală largă şi îşi dovedeşte utilitatea atunci când vorbim despre alegeri de carieră şi viaţa profesională.
Rezultatele profesorului Reiss sunt folosite în cadrul departamentelor de HR, în managementul de business şi de personal, în coaching sau training.
Cele 16 dorinţe fundamentale identificate de Reiss sunt:
- puterea („power”);
- independenţa („independence”);
- curiozitatea („curiosity”);
- acceptarea („acceptance”);
- ordinea („order”);
- agonisirea („saving”);
- onoarea („honor”);
- idealismul („idalism”);
- relaţiile sociale („social contact”);
- familia („family”);
- statutul („status”);
- răzbunarea („vengeance”);
- romantismul („romance”);
- mâncatul („eating”);
- mişcarea („physical activity”);
- liniştea interioară („tranquility”).
Ce ne facem când nu ne (mai) simţim motivaţi?
Motivarea este, aşadar, un proces emoţional, natural, care ne ajută să trecem de la pasivitate la acţiune fie că facem sau nu şi paşii intermediari ai deliberării şi analizei sau suntem, pur şi simplu, impulsivi. Ce se întâmplă, însă, atunci când ne lipseşte această determinare?
Sunt situaţii – cunoaştem cu toţii acest lucru – în care gradul nostru de convingere pentru a iniţia sau continua o acţiune este aproape inexistent. Cu toate acestea, contextul nu ne permite să facem nici o derogare în numele lipsei de entuziasm sau energie.
Absenţa armonizării între obligativitatea de a face un lucru şi motivaţia care să ne împingă către acţiune se întâlneşte, poate, cel mai des în contextul orelor de muncă. Aceasta pentru că, oricât de implicaţi am fi în mediul organizaţional şi în proiectele la care participăm, viaţa noastră profesională depinde de multe variabile care se pot combina nefericit: timpul, reacţiile colegilor, presiunile deadline-urilor, aglomerarea şi suprapunerea responsabilităţilor, propria dispoziţie şi viaţa personală. Toate acestea pot distruge motivaţia celui mai optimist angajat.
