Cum ne respectăm pe noi înşine în relație cu persoanele toxice

toxici

Suntem mereu în alertă și veșnic foarte puțin conectați cu noi, astfel încât, a ne dezvolta spiritul de observație față de noi înșine și față de propriile reacții este, la început, un sport dificil. În puterea noastră, stă doar controlul comportamentului nostru, nu și al celor din jur. Iar responsabilitatea pentru modul în care reacționăm este la noi și vine din acel spațiu foarte mic, care se află între stimul și răspuns

Cea mai mare provocare când avem de-a face cu colegi, rude sau prieteni care se încadrează în categoria ”toxici”este să ne păstrăm cumpătul. Aceste persoane pot fi: incomode, agresive sau isterice. Să ne imaginăm momentul acela în care simțim cum ne crește pulsul, cum ni se încordează pumnii şi ni se contractă musculatura, de ca și cum ne-am pregăti să lovim. (Pentru că avem în spate mii de ani de evoluție și de selecție, așa am fost construiți să reacționăm la o amenințare sau la un pericol: să o luăm la goană sau să ne apărăm teritoriul.) Revenind la momentul în care ne-am dori să-l facem pe celălalt una cu pământul, să ne gândim puţin şi la el: chiar dacă simte cum ne enervăm, știe că nu vom face nimic în acest sens. Ne împiedică bunul simț și educația. Astfel încât, agresiunea se răsfrânge doar asupra noastră și o resimțim doar noi. Dar până când? Când vom ajunge să ne respectăm suficient pe noi înșine și să ne protejăm?

Există acel spațiu de alegere, infim, ca durată, în care suntem în stare de aproape orice. Acel spațiu ne aparține doar nouă. În acel timp scurt, este esențial să respirăm și să ne observăm. Să vedem cum manifestările care clocotesc la interior se domolesc prin simpla lor observație.

Reguli generale:

  • Observarea propriilor reacții: respirația și îndreptarea atenției către modul în care o facem ne poate ajuta să conștientizăm starea în care ne aflăm;
  • Alegerea: suntem ceea ce alegem să fim și ne manifestăm așa cum decidem. Noi suntem cei care răspundem;
  • Acceptarea: în momentul în care acceptăm faptul că celălalt, toxicul, are dreptul de a-și alege comportamentul și că e responsabil pentru asta, devine ceva mai ușor. Acceptând că celălalt există nu înseamnă că suntem de acord, ci doar că noi nu îl putem controla;
  • Clarificarea: o conversație asertivă implică să îi spunem celuilalt foarte clar cum se poartă și să îi cerem ceva anume. ”Observ că țipi și îmi doresc să încetezi, în caz contrar, voi pleca din încăpere până când te potolești.”
  • Delimitarea: exprimarea asertivă a condițiilor în care mai putem discuta cu persoana respectivă ajută și la crearea unor premise bune pentru discuțiile viitoare. Este foarte important să nu ne lăsăm intimidați de reacțiile inițiale care vor apărea. Odată ce ne recuperăm noi înșine respectul față de noi, cu siguranță că și ceilalți vor face asta;
  • Anticiparea: ştim cu cine avem de-a face. Pentru că, în general, știm. ”Toxicii” ne-au făcut viața grea de mai multe ori. E bine să ne pregătim înainte de o întâlnire cu o astfel de persoană și să ne anticipăm reacțiile. Să respirăm și să ne calmăm dinainte, pentru că sunt situații în care numai gândul că va trebui să vorbim cu oameni de genul acesta ne sperie: atât modul lor de a reacționa cât și ceea ce pot scoate din noi.

Este important să lucrăm cu noi, să ne permitem să greșim și să ne dorim să fim mereu mai buni. Să ne tratăm cu respect și să pretindem același lucru și de la ceilalți. Să ne luăm la întrebări și să o luăm de la capăt. Și să ne amintim că doar prostul nu se îndoiește niciodată de sine. Și doar noi nu suntem proști…

(Foto: http://gratisography.com/)

De acelaşi autor: Decalogul imperfectului perfectDe ce avem nevoie de un Mr. Spock în fiecare organizație?Întoarcerea fiului rătăcitor sau motive pentru care este de preferat un fost angajat