Managerul, între ezitare și decizie

decizia

În coaching, ca și în alte meserii de consultanță, există câteva categorii de teme care au mai multă greutate (a se citi frecvență de apariție) decât altele. Una dintre acestea este procesul de luare a deciziilor, perceput de mulți ca fiind simplu, în esență, când este vorba despre situații familiare sau clare, dar un adevărat chin, când apar contexte complexe, noi, neașteptate.

Cu toate acestea, există un mare adevăr, ținut bine ascuns: de cele mai multe ori, chiar și în cele mai dificile situații, decizia este deja luată! Singura persoană care trebuie s-o mai afle este chiar cel care trebuie să o verbalizeze și apoi să o pună în practică.

De fapt, nu e nici un secret: mecanismele luării de decizii sunt simple. Partea mai complicată intervine în momentul în care nu știm să ne folosim de aceste mecanisme pentru a diminua complexitatea procesului, indiferent de contextul deciziei care trebuie luată.

Putem afla, însă, cum să lucrăm mai bine cu deciziile noastre. Și cred că este un domeniu căruia instrumentele de coaching i se potrivesc ca o mănușă, pentru că are la bază îndepărtarea straturilor de conflicte care acoperă o situație într-atât, încât ascund decizia potrivită. Practic, aceste conflicte sunt generate de o serie de neclarități pe care le avem despre contextul decizional: care este problema? Dacă răspunsul conține mai multe probleme, ceva este în neregulă:

* fie nu este clar obiectivul acțiunii asupra căruia trebuie luată o decizie;

* fie acest obiectiv intră în conflict cu alte obiective, secundare sau chiar deloc evidente la o primă prospectare a situației;

* fie ar putea fi urmărite mai multe obiective cu un aparent potențial asemănător;

*  fie, pur și simplu, nu luăm decizia pentru noi (și atunci crește gradul de presiune și nesiguranță).

Ce ar face Trump. Sau Yoda

Ei bine, dacă am trecut de hopul ­„fight, flight or freeze” (luptă-te, fugi sau rămâi nemișcat) și ne-am decis (sic!) să înfruntăm inamicul, următorul pas este reducerea răspunsului la o singură problemă. Așadar, care este problema, de fapt? Ce vreau să obțin de la această situație, concret și măsurabil?

Aici, lucrurile devin cu adevărat interesante: există alternative. Identificarea alternativelor separă uleiul de apă: încercând să găsim cât mai multe posibilități, întinzând coarda la maximum, trecând în revistă orice variantă, oricât de mică sau de puțin probabilă (așadar, ce ar face Trump? Sau Yoda?), mintea noastră trece printr-un proces natural de cernere și selectează singură acele alternative viabile. Care alternative se pot transforma, uneori, în decizii. Chiar și de renunțare cu totul la procesul decizional, în anumite situații. Dar să nu punem carul înaintea boilor!

Odată mediul reformulat – avem un obiectiv și una sau mai multe posibilități –, lucrurile încep să devină mai clare. Un obicei foarte sănătos, pe care îl recomand constant clienților mei, este acela de a scrie în dulcele stil clasic, cu creionul pe hârtie. Luarea deciziilor nu este cu nimic diferită de alte procese mentale, așa că a pune în scris ce avem până acum mai limpezește o dată situația. Dacă neclaritatea persistă, o minte proaspătă poate fi de cel mai mare ajutor. Intuitiv, o persoană din afara situației căreia îi descrii procesul prin care treci îți va pune acele întrebări de care ai nevoie pentru a mai scăpa de câteva straturi de incertitudine. Un coach face încă și mai mult, ghidând mai țintit mintea către drumul spre decizie, indiferent, dar absolut indiferent, de domeniul în care se întâmplă decizia cu pricina.

Toate acestea, trecute prin filtrul criteriilor decizionale, duc la conturarea unei direcții: decizia! Înainte de a fi pusă în aplicare, e recomandabil să fie verificată și validată. Dacă trece testul, am atins linia de finiș, vârful muntelui, marginea mării și toate celelalte repere spațiale pe care le folosim de obicei pentru a ne reprezenta destinația.

Între logică şi intuiţie

Ar mai fi un singur lucru de adăugat: etapele descrise mai sus marchează un traseu logic, care pleacă de la premisa că există timpul necesar de a parcurge fiecare pas în parte. Însă, în situația în care timpul este imposibil (sunt foarte sigur că expresia „trebuia să se întâmple ieri” este familiară marii majorități a managerilor), există două lucruri: asigurarea unui timp suplimentar (sunt situații în care 15 minute de pauză și ieșit din context limpezesc mintea mai eficient decât orice efort conștient făcut sub presiunea mediului) sau jucatul pe cartea intuiției. De altfel, există studii care demonstrează că mulți manageri de top mizează enorm pe intuiție și greșesc foarte rar. Atenție însă: intuiția poate fi o sabie cu două tăișuri; de aceea, se cuvine să fie folosită cu atenție, la momentul potrivit și în mediul potrivit. Există posibilitatea și ca un manager să combine cele două tipuri de abordare, mai ales că nu o dată s-a întâmplat ca manageri care au toată informația logică necesară să nu dea curs deciziei logice tocmai pentru că au „simțit” că ceva nu e în regulă, și astfel să-și atingă obiectivele pe care și le-au dorit. Și încă o dată, atenție la o capcană bine ascunsă: procrastinarea! Sau, cu alte cuvinte, la căutatul de argumente și pierdutul de timp în etape aparent logice doar din teama de a lua o decizie.

Și încă o notă, nu neapărat de subsol: procesul de decizie nu se încheie odată cu punerea ei în practică, ci odată cu asumarea ei. Luată bine, decizia ar trebui să aducă rezultatele dorite. Luată greșit, decizia are puterea de a transforma un eșec într-o lecție. Oricum ar fi, trebuie să fim conștienți că decizia mai pune o cărămidă la dezvoltarea noastră, pentru că omul post-decizie este versiunea mai bogată și mai înțeleaptă a celui aflat în postura decidentului.

Până la urmă, luarea deciziilor este o chestiune personală. Modalitatea de abordare a unei decizii, începând chiar cu o meta-decizie, care ține de hotărârea de a considera nivelul procesului decizional următor ca fiind strategic sau nu, este, până la urmă, o alegere făcută în funcție de propriile înclinații. Esențiale sunt însă un scop clar și o validare obiectivă a acesteia. Și, în plus, o bună și sănătoasă oglindă pentru vindecat spaimele de necunoscut ale propriului ego.