Puterea antreprenorului tăcut

tăcut

….Sau de ce nu trebuie să fii vocal ca să fii un lider mare

Amintiţi-vă rapoartele pe care le trimiteau profesorii voştri părinţilor, în şcoala primară. Vă sună familiar ceva din cele ce urmează? „Linda trebuie să îşi îmbunătăţească capacitatea de a decide când este potrivit să vorbească”. „Malcolm are nevoie să se implice mai mult în activitatea din clasă”.

În cultura noastră, expresivitatea joacă un rol foarte mare, iar oamenii sunt, în general, răsplătiţi mai mult dacă sunt vorbăreţi decât dacă sunt observatori tăcuţi. Dacă eşti un orator plin de încredere şi vorbeşti cu convingere, vei capta atenţia în şedinţe sau în întâlniri, vei obţine contractul şi poate chiar vei fi ales într-o funcţie publică.

Nimeni nu este apreciat pentru că a stat liniştit, fără să scoată un cuvânt, sau fiindcă a spus: „Dă-mi voie să mă gândesc puţin şi revin mai târziu cu un răspuns”. Oamenii timizi pot sfârşi prin a se simţi trecuţi cu vederea, ca personajul mormăit al lui Milton, cu capsatorul lui roşu, din filmul „Office Space”: biroul lui este mutat din ce în ce mai departe, până când se trezeşte la subsol.

Aşa că, ultima dată când am cumpărat ceva de citit la aeroport, am fost foarte plăcut surprinsă să găsesc un nou bestseller, intitulat „Quiet: The Power of Introverts in a World That Can’t Stop Talking” de Susan Cain, plus o ediţie din „Time”, care titra „The Upside of Being an Introvert (And Why Extroverts Are Overrated)”, de Bryan Smith. Iată cum, dintr-o dată, şi persoanele mai rezervate intră în lumina reflectoarelor! În cartea ei, Cain se luptă cu „convingerea omniprezentă potrivit căreia idealul este reprezentat de persoana gregară, alfa, care se simte bine în centrul atenţiei”. La rândul său, Smith spune: „Cred că a venit vremea ca America să înveţe beneficiile de mult uitate ale reflexului de a sta jos şi de a-şi ţine gura închisă”.

Vorbăreţii au tendinţa să îi trateze pe cei mai tăcuţi din jurul lor ca şi când ar fi ceva în neregulă cu ei, ceva ce ar trebui neapărat reparat. Cu toate acestea, din experienţa mea, cei mai rezervaţi dintre noi sunt cât se poate de mulţumiţi de propria persoană. Când Judith Warner a recenzat „Quiet” într-un articol publicat de „The New York Times”, a spus: „Vecinul meu… mi-a spus odată că sunt cea mai introvertă persoană pe care a cunoscut-o. Am luat asta ca pe un compliment. Cine nu ar fi făcut-o?”. Pot să vă spun eu cine nu ar fi ­făcut-o: America corporatistă şi o mulţime de organizaţii, în general.

Lucrez în mediul de afaceri de mai bine de 30 de ani şi am constatat că, într-o mare măsură, există încă o discrepanţă între felul în care valorizăm expresivitatea şi felul în care este ea percepută, ca şi în cazul rapoartelor şcolare din clasele primare. Cultura noastră a simplificat în mod exagerat trăsătura de a fi tăcut şi a tras semnul egal între aceasta şi ceea ce înseamnă să fii social (sau non-social).

Până acum, am jonglat cu mulţi termeni în acest articol, printre care „tăcut”, „timid”, „introvertit”, „gregar”, „îndrăzneţ” şi „extrovertit”. Am folosit aceşti termeni care au legătură între ei, dar care nu sunt interschimbabili şi nici disjuncţi. Este de aşteptat ca un introvertit tipic să fie, de cele mai multe ori, rezervat, solitar şi să se concentreze asupra sa. Dar nu există, oare, şi introvertiţi care sunt sufletul petrecerii? Se presupune că un extrovertit tipic este vorbăreţ, deschis şi se simte bine în compania altor persoane. Dar cineva mai rezervat nu poate fi şi o persoană care să caute compania altora? Unii dintre noi, care sunt mai tăcuţi, au sentimente foarte puternice, dar nu le poartă „la vedere”. Aceia care se simt bine în solitudine pot, de fapt, să fie foarte sociali. Nu este nevoie să fii vocal ca să fii un prieten bun.

Noţiunile de „introvertit” şi „extrovertit” grupează, în mare, două funcţii cerebrale diferite – cognitivă şi comportamentală – în pachete organizate, gata de prezentat şi asimilat la nivel de corporaţie. Este vorba fie despre îndrăzneală şi orientare către oameni („exteriorizare”), fie despre orientare către date, fapte şi focus intern („interiorizare”).

Şi totuşi, oamenii sunt mult mai complecşi, dincolo de aceste dimensiuni, iar aceste caracteristici sunt de fapt ca merele şi portocalele. Atributul tău de gândire socială este un măr, este nivelul tău de interes în a fi empatic, în a manifesta compasiune, grijă şi sprijin faţă de ceilalţi. Expresivitatea ta este o portocală. Este un atribut comportamental pe care îl poate observa oricine la tine. Este cantitatea de energie pe care o depui pentru a demonstra lumii exterioare ce se petrece în mintea ta.

Această combinaţie cognitivă şi comportamentală joacă un rol important pentru tine ca lider şi deopotrivă pentru afacerea ta. Mă gândesc la un CEO cu care am lucrat şi pe care l-am auzit ţinând un discurs inspiraţional angajaţilor lui. A făcut o treabă excelentă şi a dat aparenţa unui om plin de energie, fascinant. Când a părăsit scena şi s-a aşezat lângă mine, eram entuziasmată. Apreciez foarte mult o conversaţie bună şi eram sigură că vom avea multe lucruri despre care să vorbim. Nu a fost cazul. Abia dacă a vorbit cu mine. Evident că putea fi extrem de expresiv, dar, fără o componentă puternică de preferinţă cognitivă pentru social în alcătuirea sa (de care sunt conştientă, pentru că i-am citit profilul Emergenetics), nu era în mod natural înclinat să  interacţioneze cu ceilalţi.

Acest CEO şi-a croit drumul către vârf folosindu-se de atribute diverse, care au inclus expresivitatea sa comportamentală („exteriorizare”) şi gândirea conceptuală, dar nu neapărat empatia cu ceilalţi (atribut cognitiv social).

Adesea este dificil să înţelegi cum poţi să fii un lider tăcut, aşa că iată câteva sfaturi pentru tine şi pentru angajaţii tăi, mai ales în situaţia în care caracteristicile de mai sus îţi sună familiar:

Fii conştient că ceilalţi nu îţi pot citi gândurile!

Aminteşte-ţi să spui ceea ce gândeşti sau crezi!

Maximizează-ţi influenţa în scris!

Dacă ai nevoie de timp să reflectezi, cere-l!

Programează-ţi momentele de socializare pentru dimineaţă, când eşti odihnit, şi lasă sarcinile solitare pentru după-amiază!

Încearcă să programezi mic-dejunuri de afaceri, în loc de prânzuri de afaceri.

Chiar dacă te va obosi, accesează-ţi cu precădere expresivitatea în momentele când ai de dat telefoane sau teleconferinţe şi eşti în întâlniri sau şedinţe.

Oamenii vor aprecia că soluţiile tale sunt întotdeauna bine gândite. Aspectul tău calm şi capacitatea de a asculta îţi vor servi excelent, dacă le poţi canaliza. Nu trebuie să te schimbi pentru a fi un antreprenor de succes… indiferent de ceea ce spuneau rapoartele şcolare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •