Puţină asertivitate, acum, în prag de sărbători…

asertivitate

de Dorin Dancu, Partener – consultant & trainer, Inspires

Mai mult ca niciodată, cred că avem nevoie de asertivitate în toate aspectele vieții noastre cotidiene. Stresul generat de relațiile interumane şi percepția injustiției sunt primele două surse mari de motivație scăzută în organizații.

Comportamentul asertiv nu este înnăscut. El se dobândeşte prin instruire. Şi am avea mult de câștigat la nivel intrapersonal adoptându-l, mai ales că nouă, românilor, ne cam lipseşte din cultură.

Deși, la seminarii, această temă este abordată frecvent doar ca o formă de comunicare, faţetele sale sunt mult mai cuprinzătoare: este o formă de comportament, este un fel de a gândi şi, posibil, chiar un mod de viață. În opinia mea, este cel mai complet instrument de inteligență emoțională.

Ca să poți comunica asertiv, este obligatoriu să gândești și să te comporți asertiv, pentru că există o interdependență evidentă între comunicarea asertivă și comportamentul asertiv: una o condiționează pe cealaltă și invers.

Dacă variantele intuitive, native de comportament și comunicare sunt cele agresive și pasive, asertivitatea se dobândește exclusiv prin educație. Pentru a o putea înțelege este nevoie să le explicăm în linii mari pe celelalte două. A fi agresiv înseamnă să-ți expui opiniile şi ideile fără a ține cont de ceilalți, să ai judecăți de valoare în contradicție cu ale celorlalți, să foloseşti un ton ridicat, discursul acuzator cu sau fără argumente, expresii de felul „nu-i adevărat”, „spre deosebire de ceilalți” etc. Aici putem vorbi cel mai frecvent despre poziționarea „eu sunt ok, tu nu ești ok”, percepută imediat de către celălalt și vizibilă pe expresia feței.

Motivația agresivității este cel mai des dată de sentimente de slăbiciune, frustrare sau teamă. Alte motive mai pot fi: tipul de personalitate, lipsa de educație, felul în care a fost învățată persoana respectivă să comunice și să se comporte, mediul de lucru etc. Agresivitatea este o formă de incompentență umană

Consecințele agresivității duc, de cele mai multe ori, la conflict, și generează stres. Se cunoaște faptul că stresul este prima cauză care afectează performanța individului și a organizației, indiferent de domeniu.

A fi pasiv sau submisiv înseamnă acomodare și compromis, pentru a evita confruntarea. Poziționarea specifică pasivității este „eu nu sunt ok, tu ești ok” și apare ori de câte ori nu îndrăznim să spunem ceea ce simțim și gândim, de teama consecințelor. Minciuna este, de asemenea, o formă de pasivitate prin evitatea adevărului.

Cauzele sunt, de cele mai multe ori, culturale, specifice unui mediu, educației sau tipului de personalitate. Pe termen scurt, este uneori un comportament potrivit, însă, de regulă, pe termen lung, atrage după sine frustrare și iritare permanente. Comportamentul pasiv pune în poziție de superioritate persoanele agresive. Practic, conferim putere cuiva.

A fi asertiv înseamnă “eu sunt ok, tu eşti ok”, adică:

– să spui ceea ce simți și gândești, în mod direct, fără ocolișuri, fără să-l acuzi sau jignești pe celălalt;

– să poți primi „verde în față” un mesaj, fără să-l percepi ca un atac la persoană;

– să poți spune “nu” sau “nu știu” fără să te simți vinovat;

– să te bazezi în argumentație pe fapte concrete, ușor de văzut sau măsurat, fără să faci presupuneri;

– să separi persoana de comportament sau situație;

Evident că asertivitatea poate fi de folos în numeroase situaţii, dar nu este recomandată oricând. Sunt destule cazuri în viață în care comportamentul potrivit este cel agresiv sau cel pasiv.

Dar ceea ce vă propun cu acest articol este să înțelegeţi și să conștientizaţi nevoia de asertivitate. Seminariile, expunerile, cursurile nu transmit „rețete”, ci principii. Aplicarea acestor principii la modul și locul potrivit ne diferențiază în tot ceea ce facem.

(Foto: Tambako The Jaguar, www.flickr.com)

Citeşte şi: Cum ne respectăm pe noi înşine în relație cu persoanele toxiceAtenție, lideri: latura voastră sensibilă vă poate face mai puternici!,

  • 1
  •  
  •  
  •  
  •