Articol de: Răzvan Antonescu, Head of Commercial management&development, Unicredit Consumer Financing
Ai urma un om dacă ţi-ar spune „Vino cu mine, vom merge prin deşert timp de 40 de ani”? Cu siguranţă, nu! Dar dacă te-ar face să crezi că acesta este singurul mod în care poţi ajunge acolo unde ţi-ai dorit toată viaţa să ajungi? Dacă ar putea să îţi descrie locul în care vei ajunge şi ar putea să îţi creeze o imagine mentală a ceea ce înseamnă „bine” pentru tine? Cel mai probabil, da! Un popor întreg l-a urmat pe Moise timp de 40 de ani prin deşertul Sinai.
Ai accepta să nu ripostezi, să nu loveşti când ai fost lovit, să înduri umilinţe fizice pentru că cineva îţi spune „rabdă”? Prea puţin probabil, mai ales dacă urăşti nedreptatea şi eşti un luptător. Dar dacă cineva ţi-ar spune că are un vis şi că ar putea să te facă să visezi ca el? Să visezi că, dacă urmezi calea lui, copiii tăi vor trăi într-o lume mai bună? Martin Luther King Jr. a schimbat lumea cu un vis, făcând milioane de oameni să îl urmeze pe calea nonviolenţei.
Fiecare om are nevoie de un vis, de un scop, de o finalitate a acţiunilor sale. De un ceva care să dea sens zilei de mâine şi lucrurilor pe care le face azi. Este o consecinţă firească a faptului că, în mod real, „acum” nu mai există. Tocmai a trecut. Şi ai nevoie de următorul „acum”. Ai nevoie de viziunea lucrurilor către care te îndrepţi.
În acelaşi mod, o companie are nevoie de viziunea lucrurilor către care tinde. Are nevoie de visul care o va face să evolueze. Are nevoie de viziunea care poate fi realizată în contextul economic, social şi politic în care evoluează. Şi mai important, are nevoie ca majoritatea covârşitoare a celor care formează compania să împărtăşească aceeaşi viziune.
Dacă viziunea ta ca individ este să ajungi cel mai bun pianist al timpurilor tale, dar suferi de tetrapareză spastică şi mâinile tale nu sunt controlate corect şi conştient de către creier, oricât de trist ar fi, viziunea ta nu are nici o şansă să devină realitate. În mod similar, într-o organizaţie, dacă Management Board-ul are o viziune clară despre drumul pe care trebuie să îl parcurgă compania, dar nu ştie cum să comunice viziunea către „mâinile” care o pot transforma în realitate, tot ce rămâne este un exerciţiu de imaginaţie, lăudabil, dar inutil.
Una dintre definiţiile viziunii în DEX este „proprietatea de a vedea în minte; reprezentare”. Provocarea supremă a fiecărui organism de conducere al unei organizaţii este transmiterea viziunii către fiecare dintre angajaţi, mulţi sau puţini, astfel încât ceea ce au văzut în minte cei care conduc organizaţia, reprezentarea drumului pe care compania a ales să meargă, să poată fi înţeleasă şi simţită de fiecare dintre ei. Sfântul Graal al celor care concep viziunea unei companii este să facă oamenii pe care îi conduce să viseze la fel. Să creadă.
Altfel, tot ce rămâne este o declaraţie de intenţie, care poate fi asimilată mai degrabă cu o altă definiţie a viziunii: „percepţie imaginară a unor lucruri nereale”. Registrul Comerţului este plin de companii inactive, care au avut viziuni înălţătoare şi care au visat la ce va fi. Pentru că, până la urmă, şi coşmarul este tot un vis.
