Tiramisu, nu tiramigiu!

Oare cate proceduri din firmele in care lucram sunt redactate in aceeasi maniera ambigua?
La sfârşitul unei săptămâni încărcate de drumuri prin ţară, după auditări de sisteme de resurse umane şi evaluări ale angajaţilor, ajunsă acasă ceva mai devreme decât de obicei, ce îmi vine mie în minte? Ia să-mi schimb sursa de adrenalină şi mă apuc de-ale gospodăriei, aventurându-mă dincolo de zona de confort!

Chiar aşa: ce metodă mai bună ar fi pentru a-mi petrece timpul liber în acord cu mine cea de zi cu zi, corporatista cea plină de succes? „Extreme cooking” să fie, dacă scopul onorabil de a-mi extinde competenţele prin noi provocări şi obiectivul principal de a-mi surprinde plăcut partenerul de viaţă mi-o cer!

Pregătirea

Aşadar, intru în bucătărie pentru a face o bucurie. Aleg subiectul cel mai delicat pentru mine: dulciurile. Din punctul meu de vedere, există o diferenţă de fond între felurile principale de mâncare şi desert. Mă refer la faptul că, în vreme ce orice eroare în prepararea mâncării de bază are potenţial inovator, putând duce la noi combinaţii culinare, în cazul dulciurilor, dacă ai greşit ceva, greşit rămâne…

Conştientă de riscurile acestei noi aventuri şi ştiind că tiramisu este la loc de cinste în lista preferinţelor partenerului meu, mă decid să fac o prăjitură cum nu s-a mai văzut. Iar pentru atingerea acestui obiectiv, ca orice începător entuziast, fireşte, fac apel la procedură. În cazul dat, documentul ales pentru asigurarea conformității întregului proces tehnologic este reţeta tipărită pe ambalajul pişcoturilor regulamentar rânduite în pachetul „family size”.

Verific întâi disponibilitatea resurselor necesare: 250 g pişcoturi, 500 g mascarpone, 3 ouă, o ceaşcă de zahăr, o ceaşcă de cafea, o ceaşcă de coniac, 3 linguri de zahăr pudră, 3 linguri de cacao. Bifat, bifat, bifat…

Rânduiesc toate cele necesare pe blatul de bucătărie, îmi pun şorţul şi trec la treabă, citind cu voce tare din procedură şi executând paşii întocmai: mixez, bat, încorporez, torn, amestec, înmoi, aşez, decorez şi bag tava în frigider, acoperită strategic pentru a păstra secretul…

Încântată de rezultat – trebuie să vă spun că tiramisu arăta exact ca în marile restaurante italieneşti – şi cu spaţiul de lucru bine pregătit pentru următoarea etapă, trec la felurile principale.

La ceas de seară, ajunge acasă şi domnul corporatist. Obosit, iritat de un client pentru care nu e niciodată weekend, înfometat şi, stimulat de mirosul de mâncare proaspăt gătită, devine ușor nerăbdător. Tensiunea momentului, care în alte circumstanţe m-ar fi putut agasa, părea atunci aproape plăcută, pentru că anticipam o mare bucurie şi aprecieri pentru rezultatele muncii mele. Nimic nu se compară cu recompensa efortului şi aprecierea muncii!… (nu-i aşa?) Iar în clipele acelea, aveam un secret în frigider…

Servirea

Iată-ne, în cele din urmă, aşezaţi la masă, conversând ca de obicei, mai ales despre temele de serviciu. Într-un final, schimb subiectul cu o întrebare retorică: „Ce-ai zice de un desert făcut în casă?“. Simt că momentul de maximum se apropie. Mă îndrept vioaie spre bucătărie, de unde revin triumfătoare cu tava de tiramisu, o apariţie impecabilă: recipientul de sticlă pune în valoare textura alb-spumoasă a umpluturii, precum şi coloritul cafeniu al blatului însiropat. În vreme ce porţionez şi aşez în farfurie desertul, cerul gurii se încarcă de aşteptare. Papilele sunt pregătite pentru un regal. Ochii zâmbesc deja larg. Iar eu aştept cu nerăbdare aprecierea gustului primei îmbucături.

Lingurița străpunge elegant prăjitura, se încarcă de moliciunea pişcotului, iar gura se umple de arome care justifică pe deplin numele dat de italieni acestui desert. [Tiramisu se compune din verbul tirare = a trage şi adverbul de loc su = sus; deci tiramisu este prăjitura care îţi ridică moralul, te duce în al nouălea cer].

Dar, vai! Lauda aşteptată nu vine… În schimb, aud: „Hmm, gustul e bun, dar e altfel decât mă aşteptam”. Gust şi eu. Ce-i drept, pare că întreaga Sahară s-a ascuns în al meu tiramisu. Gura mi-e plină de nisip şi mi se îneacă toate corabiile… Chiar nu înţeleg ce am greşit. O lacrimă stă să pornească la vale, de supărare, de ciudă, de mirare. Ce s-a întâmplat? Am respectat totul, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt…

Am elucidat misterul după o analiză temeinică, tot ad litteram. Să reluăm reţeta: „O ceaşcă de zahăr, o ceaşcă de cafea, o ceaşcă de coniac…” Deci nu o ceaşcă de cafea din pachetul de cafea, cum pusesem eu, ci una de cafea lichidă, deja preparată!

Morala

Din această experienţă „râsul-plânsul“, m-am ales cu o mai bună înţelegere a lucrurilor pe care le am de făcut la muncă. Şi, după ce vă trece râsul (care, fără îndoială, v-a cuprins imaginându-vă o blondă corporatistă în bucătărie), vă invit şi pe voi să zăboviţi o clipă asupra următoarei întrebări: oare câte proceduri din firmele în care lucrăm sunt redactate în aceeaşi manieră ambiguă? Pentru că mulţi dintre noi cunoaştem deja răspunsul, vă rog să trataţi cu mai multă atenţie procedurile pe care le întocmiţi sau pe care le preluaţi şi le transmiteţi echipelor voastre.

Fiţi atenţi cu angajaţii şi colegii voştri: folosiţi cu acurateţe cuvintele, definiţi termenii fără echivoc şi nu ignoraţi faptul că un novice va executa paşii aşa cum îi citeşte, într-o stare de spirit mai puţin relaxată decât voi, cei experimentaţi. Procedând astfel, veţi putea evita numeroase situaţii neplăcute, în care eforturile depuse de oameni ajung să fie zadarnice, munca lor se soldează cu eşec, iar ei se regăsesc în ipostaze stânjenitoare, demotivante. Pentru ca tiramisu să nu se transforme în tiramigiu (giu = jos), spuneţi simplu şi limpede: 200 g de zahăr, 250 ml cafea, 250 ml coniac…