Aplici în primele ore de la postarea anunțului
Dacă ai trecut de primul pas, în care ți-ai selectat companiile pentru care ai vrea să lucrezi și ți-ai setat alerte prin care să afli când au un post liber, în momentul în care această notificare sosește, nu este recomandat să fii primul care aplică, la nici câteva ore de la anunț, crezând că, dacă vor fi impresionați de la primul candidat, nu vor mai căuta și alții. Adevărul este că, în general, companiile așteaptă finalizarea primei etape de recrutare, colectarea CV-urilor, înainte de a trece prin toate.
Soluția: Așteaptă cel puțin zi și concentrează-te pe CV
De cele mai multe ori, graba este inamicul principal. Scrie-ți scrisoarea de intenție și completează-ți CV-ul. Peste o zi sau chiar două, ar fi bine să revii asupra lor pentru a le corecta sau pentru a le modifica, dacă este cazul. Nu risca să trimiți o aplicație incompletă. Recomandat ar fi chiar să rogi pe cineva să se uite peste ele, înainte de a le trimite, pentru a fi sigur că nu există nici o greșeală în ele și că nu sună forțat nimic din ceea ce ai scris.

Trimiți CV-uri către companii care nu fac angajări
În timp ce participarea la evenimente de networking, la care ai șansa să cunoști oameni din companiile în care vrei să lucrezi, este foarte recomandată, să le trimiți oamenilor, după o discuție sumară, CV-ul tău, în ideea că e bine ”să fie acolo” nu este deloc bună. Ai putea avea noroc ca persoana respectivă să te fi plăcut suficient pentru a te ajuta să te angajezi, chiar dacă nu există nici o poziție deschisă la acel moment, sau cel puțin să trimită CV-ul tău către departamentul de resurse umane, dar aceste cazuri sunt rare. Cel mai des, e-mailul tău va rămâne necitit și vei fi perceput ca puțin prea entuziast.











