Articol de: Monica Marchiş, Managing Partner, Changebox
Nici unul dintre cei care au lucrat vreodată într-0 organizaţie nu se îndoieşte că aceasta este un organism viu, câteodată – foarte viu. Ca orice alte organisme vii, companiile şi alte tipuri de organizaţii suferă de anumite patologii.
Patologiile organizaţionale pot fi, ca şi cele umane, genetice sau dobândite, temporare sau cronice, vizibile sau insidioase. De multe ori, ele sunt specifice unei anumite industrii, dar pot fi şi generale, în etape identice de viaţă şi cu factori favorizanţi.
Simptomele patologiilor apar şi se manifestă, se nasc din nişte disfuncţii şi cauzează sau întăresc altele, pot dispărea pe moment, ca urmare a aplicării locale a vreunui remediu tehnologic, managerial sau din familia trainingului, sau pot degenera în paradigme organizaţionale distructive.
În experienţa mea, am putut observa în diferite contexte şi în diferite firme seturi de manifestări înrudite pe care le-am grupat sub câte un nume. Denumirea multora din ele mi-a venit spontan, ca o formă sugestivă în care puteam împărtăşi şi altora observaţiile mele, adesea, îngrijorările mele. Altele sunt cunoscute şi aveau deja un nume consacrat. Indiferent însă de cât de originală era denumirea, simplul fapt că disfuncţionalul a căpătat un nume şi a fost înregistrat mental ca patologie a ajutat la conştientizare şi, într-o oarecare măsură, la reducerea lui.
Observarea lucidă şi efortul de investigare şi interpretare a unor comportamente organizaţionale neproductive sau contraproductive de tipul celor de mai jos pot aduce perspective noi despre modul în care organismul companiei reacţionează în anumite contexte sau la anumiţi stimuli. Semnalarea lor este primul pas pentru a le controla.
Fără pretenţia de a acoperi toate patologiile existente sau posibile, iată câteva dintre cele mai frecvent constatate de mine.
Sindromul „Run, Forest, Run” – apare mai ales în perioadele de schimbări organizaţionale majore, când ordinea anterioară dispare şi confuzia se generalizează. Se manifestă prin agitaţie, cantităţi uriaşe de efort haotic, indicaţii nou venite de „sus” zilnic, multe contradicţii în ceea ce se cere. A fi sau a părea ocupat primează, direcţia e secundară, pentru că, oricum, nu e clară. Se operează pe bază de urgenţe, totul trebuie făcut acum. Apoi, urgenţele dispar sau sunt înlocuite la fel de brusc cum au apărut. Nu arareori, rezultatele acestei fervori sunt uitate în momentul finalizării. Câteodată, chiar înainte. Consecinţele sunt epuizarea, pierderea sensului şi a încrederii şi, în final, contestarea a tot ceea ce se face, bun sau nu.
