3 întrebări de leadership esențiale pentru 2016

Sydney Finkelstein, autorul unor cărți de leadership, adresează într-o postare pe pagina sa de LinkedIn întrebări pe care el le consideră esențiale pentru 2016.

  1. Ce vor face cei mai importanti CEO din lume pentru a rămâne in top?

Elon Musk de la SpaceX și Tesla, Tim Cook de la Apple, Jack Ma de la Alibaba ( președinte, nu CEO), Marc Zuckerberg de la Facebook, Mark Parker de la Nike. Toti aceștia sunt câștigători, dar istoria este plină de exemple de CEO de succes care au căzut în dizgrație. Vezi cazul recent al lui Martin Winterkorn de la Volkswagen. După ani de studiu al eșecurilor directorilor, Finkelstein le sugerează investitorilor să fie atenți la semne precum exagerbarea orgoliului. De exemplu, când compensațiile unui CEO sunt mult prea mari comparativ cu cele ale managerilor de top din aceeași companie.

2. Cine va rezolva criza talentelor?

Fiecare CEO inteligent știe cat de importanți sunt oamenii talentați într-o organizație și aloca pentru aceștia mai mult timp și resurse ca niciodată. Companiile care cultivă și regenerează talentele în mod continuu sunt cele care câștigă. Problema este că, în ciuda investițiilor incredibile în timp, bani și energie, liderii au probleme în a gestiona talentul.

3. Ce afaceri vor lua avant in 2016?

Cine știe? Există însă două domenii care ar putea înregistra creșteri spectaculoase:

  • Pe măsură ce populația lumii se mărește și crește și averea, cererea pentru produse farmaceutice explodează. Există presiuni mari pe scaderea prețurilor la medicamente în diferite părți ale lumii, dar marile companii farmaceutice la nivel global sunt bine plasate și se pregatesc pentru a produce noi tipuri de medicamente, bazate pe cercetarea genetica și medicina personalizata. Și cu o populație îmbătrânită, tot mai multe persoane din întreaga lume vor avea nevoie de medicamente.
  • Domeniul tehnologiei mobile este în plină expansiune. O întreagă generație de tineri trăiește pe smartphone. Capacitatea de a furniza tot ceea ce vrea un client printr-o aplicație mobilă nu a fost niciodată mai importantă. Chiar și oamenii „bătrani” ( de peste 35 de ani) învață să folosească aplicațiile mobile.

Foto: stocksnap.io