Cine ești și încotro te duci

Cine esti si incotro te duci

Întâlnesc destul de frecvent conducători de companie îngrijorați de evoluția businessului lor deoarece vânzările nu mai sunt ce-au fost, nu-și ating obiectivele propuse, clienții îi trișează apelând la competitori sau le percep serviciile ca fiind scumpe.
Succesul care era până nu demult la îndemână se îndepărtează cu fiecare zi, indiferent la ce tertipuri apelează. Intuitiv sau rațional, cei afectați realizează la un moment dat că trebuie să afle exact ce i-a lovit înainte să caute cele mai bune soluții.
Vor să se apuce de treabă, au cele mai bune intenții din lume, dar se lovesc de legendele industriei, de pretextele împământenite, de inerția sistemelor, de repulsia oamenilor față de schimbare sau de imposibilitatea de a decide care-i pasul următor logic.
Una dintre cauzele frecvent întâlnite ale căderii cu afacerea-n nas este confuzia identitară. Este o boală grea, adesea letală pentru companie, extrem de complicat de autodiagnosticat pentru că sunt puțini cei care fac, măcar o dată-n viață, pasul înapoi absolut necesar pentru a vedea situația dintr-o perspectivă nouă.
Undeva în focul luptei, sub presiunea pieței, a competiției sau a greșelilor făcute, te-ai îndepărtat de la drumul drept spre țintă. Nu mai știi exact ce tip de companie ești, unde aduci valoare maximă sau ce dureri poți să alini.

Ce este de făcut?

Dacă vrei să ieși din ceață, să te întorci în luptă, cu șanse reale de succes, e bine să decizi din start ce vei oferi și ce nu vei oferi pieței, astfel încât să-ți fie clar la ce merită să te concentrezi.
Pasul următor este să înțelegi scopul pentru care compania ta există, mai exact unde vrei să ajungi, ce concesii ești dispus să faci pe drumul spre atingerea obiectivelor, ce îi face pe clienți să lucreze cu tine și nu cu un concurent care oferă servicii similare.

Citește și: Drumul neconvențional de la strategie la execuție

Nu uita să stabilești piețele pe care îți propui să le ataci pentru că nu ai resurse infinite, deci nu-ți permiți să-ți disipezi eforturile pe tot terenul. Această decizie este absolut necesară ca să știi în ce direcție te dezvolți, cum să comunici eficient, cu cine îți petreci timpul, ce te va face să câștigi războiul.
Nu în ultimul rând, imaginează-ți cum arată comunitatea pe care-ți dorești s-o atragi în preajma brandului tău de companie. Astfel, îți va fi mai simplu să pregătești atent mesajele care vor cuceri lumea și potecile pe care vor ajunge în fața celor interesați.
Când nu te îndrepți nicăieri, în mod special, ajungi să te mulțumești cu ce pică, să schimbi zilnic prioritățile, să admiri ciobul cel mai strălucitor, ori de câte ori te-ai plictisit de tras la jug. Te simți bine pentru că nu te apasă nimic concret, iar rezultatele de etapă nu pot fi evaluate prea grozav cât timp nu ai un termen de comparație.
Doar că mergi de prea mult timp pe drumul ăsta și treaba iese prost.
Dacă ți-ai ridica privirea din pământ, ai fi obiectiv, ai sta strâmb, dar ai judeca drept, ai vedea că oamenii care reușesc mereu știu încotro se duc, au un scop și un set de priorități clare. Ei nu pleacă pe fente și nu vor să obțină astăzi exact opusul a ceea ce au căutat ieri.
Nu e chiar simplu să exprimi clar identitatea companiei sau să stabilești direcția optimă de mers. Ai de răspuns unor întrebări-cheie, trebuie să-ți depășești niște idei fixe sau să explorezi poteci noi. Dacă nu te descurci singur cu planificarea schimbării, poți să apelezi la un facilitator care să te scoată la liman.
Ceea ce nu-ți recomand este să consideri că merge și așa, să-ți vezi de drum fără să stabilești exact cine ești, ce știi să faci sau unde vrei să ajungi. Pentru că viața e destul de grea oricum și nimeni nu premiază munca în zadar.
Decide ce contează cu adevărat, concentrează-ți eforturile unde are sens, nu te lăsa atras în mlaștina activităților nerelevante, ignoră corul bocitoarelor preocupate să-ți spună de ce nu vei reuși niciodată. Nu te culca pe laurii primelor succese obținute. Reinventează-te ori de câte ori este necesar, dar nu-ți pierde nici direcția, nici busola.
(Foto: Richard Elzey, www.flickr.com)

De același autor: Du-te cu dialogul la reparat

Calin Cavaleru

Călin Cavaleru, Managing Partner, HTDI Consult

Călin este autor, speaker și consultant. Activează în business-ul privat încă din 1991. Simplifică viața conducătorilor de echipe și companii prin tehnici de gândire rațională. Fiind specialist în optimizarea funcționării organizației, își ghidează clienții spre cele mai simple, ieftine și durabile soluții. Călin a lucrat pentru companii din media, producție, banking, asigurări, auto, retail, oil&gas, IT&C, FMCG și producție publicitară, ca trainer pentru echipele de conducere, mentor sau coordonator de proiect.

instagram linkedin twitter google-plus facebook

  •  
  •  
  •  
  •  
  •