Cum aduci un freelancer într-o echipă

Clientii tai te stiu, le place personalitatea brand-ului, umorul, limbajul.

Din ce în ce mai multe companii și organizații non-profit apelează la freelanceri pentru acțiuni temporare, atunci când au nevoie de un specialist pe termen limitat sau când au nevoie de consultanță pe un subiect anume. Sunt o resursă cu un cost convenabil și au de obicei un set de cunoștințe de care ar fi nevoie strict pentru un anumit task. Combinația dintre talentul intern ș cel extern poate aduce beneficii importante în companie – reducerea costurilor, acces la noi cunoștiințe, viteză și flexibilitate în îndeplinirea proiectelor – însă creează provocări pe care, uneori, managerii nu sunt pregătiți să le înfrunte.

Lucrul cu colaboratori externi poate crea suspiciune și îngrijorare în rândul angajați. Apar întrebări precum:

  • înseamnă că ni se va micșora echipa în curând?
  • Voi fi înlocuit/ă? Job-ul meu va fi eliminat?
  • Freelancerii cu care lucrăm vor afecta capacitatea noastră de a ne atinge obiectivele?
  • Noi nu mai suntem destul de buni pentru proiectele existente?

Pentru a evita problemele care pot apărea în echipă, organizațiile trebuie să construiască în mod constant încredere între angajații interni și cei aduși în regim de colaborare. Propunem câteva căi de a îmbunătăți coeziunea unui echipe mixte.

Comunicarea clară a obiectivelor și misiunii companiei

În lipsa unei comunicări directe despre schimbare, angajații tind să se gândească la scenarii negative. Pentru a contracara neînțelegerile, liderii trebuie să definească viziunea lor pe termen lung pentru acest mod de recrutare, mai exact de ce au decis să apeleze la resurse externe.

Este important ca angajații să facă parte din deciziile care se iau cu privire la forța de muncă. Un mod de a consolida relațiile bune dintre angajați și experți externi este ca managerii de proiect din companie să participe în modelarea și executarea viziunii pentru forța de muncă mixtă.

Angajații ar trebui implicați, atât cât este posibil, în momentele în care se iau deciziile specifice pentru a aduce experți din afara companiei, din timpul planificării sau a selecției talentelor ce se vor alătura echipei.

Caută mai multe decât abilități tehnice

Majoritatea organizațiilor au clarificate competențele comportamentale pe baza cărora sunt evaluați angajații. Acele valori trebuie urmărite în selecția, monitorizarea și managementul freelancerilor. Prin angajarea unor colaboratori ce au niveluri diferite de cunoștinte, însă aceleași comportamente – de exemplu, ascultarea activă, respectul pentru ceilalți, cooperare, punctualitate – va fi mai ușor în  a se stabili relații de încredere între echipa internă și cea externă.  

Stabilirea unui proces de onboarding pentru noii veniți

Orice colaborator part-time sau pe proiect ar trebui să primească o sesiune de orientare de bază. Desigur, nu trebuie să fie făcută la nivel detaliat, însă pot fi urmărite câteva aspecte:

  • Oferirea unei perspective asupra organizației, a proiectului;
  • Cultura organizațională și implicațiile sale;
  • Competențele dorite de la angajați cât și de la colaboratori;
  • Managementul performanței;
  • Exemple de relații remarcabile în echipele mixte, de ce pot merge într-o direcție greșită și cum pot fi evitate problemele.

Training pentru managerii de echipe

Ajutorul este binevenit când vorbim de managerii care încă nu știu să identifice și să niveleze diferențele dintre angajați și freelanceri. De exemplu, prin training, un manager poate învăța să îi implice pe cei din structura internă să participe în interviuri și selecția colaboratorilor. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •