Casa de modă Versace a decis să își vândă 20% dintre participațiuni către compania Balckstone Group BX pentru suma de 210 milioane de euro, imformează The Wall Street Journal.
Scopul tranzacției este acela de a contribui la dezvoltarea brandului și la o posibilă listare pe bursă în următorii ani.
Odată cu vânzarea participațiunilor, valoarea casei de modă ajunge acum la un miliard de euro. Blackstone va investi în Versace în jur de 150 de milioane de euro și va avea și un reprezentant al companiei în bordul administrativ al casei de modă.
„Strategia familiei (Versace, n.red.) va rămâne aceea de a ajunge, la un moment dat, să se listeze la bursă, dar înainte de a face acest lucru, trebuie să devenim mai puternici”, a declarat Gian Giacomo Ferraris, CEO-ul Versace.
Decizia de a vinde o parte din participațiunile casei de modă fondate de Gianni Versace în 1970 a fost luată pentru a putea încuraja dezvoltarea afacerii în zona de e-commerce, pentru a se putea extinde și pe piețele emergente (precum Turcia sau Coreea), dar și pentru a putea crește numărul de produse pe care le vinde.
În 2016, casa de modă Versace își va crește numărul total de magazine, de la 137, la 200 și plănuiește să ajungă la încasări de 800 de milioane de euro, de la 480 cât are în prezent.
Versace va încerca, de asemenea, să redeschidă o parte din magazinele pe care le deținea în urmă cu câțiva ani în Statele Unite ale Americii și pe care care a trebuit să le închidă.
Citește și Pirelli a decis să vândă fabrica de cord metalic din Slatina
„Atunci când pierzi credibilitatea, magazinele americane ajung să renunțe la brand, nu din cauza produselor, ci tocmai pentru că nu mai ești credibil”, a mai declarat Gian Giacomo Ferraris, CEO-ul Versace.
Preluarea de către Blackstone a participațiunilor nu înseamnă nici un fel de schimbări la nivel executiv. Strategia de creație a casei de modă va continua să fie realizată de către Donatella Versace, iar cea generală de către Gian Giacomo Ferraris.












