Două numiri în managementul NN Pensii și NN Asigurări de Viață

Cristian Popa va conduce echipa NN Pensii cu obiectivul de a valorifica oportunitatile de investitii

NN anunță numirea lui Cristian Popa în funcția de Chief Investment Officer al NN Pensii S.A.F.P.A.P,. începând din martie 2018, mandatul acestuia fiind supus aprobării Autorității de Supraveghere Financiară.

Cristian Popa va fi responsabil de stabilirea strategiei de investiții și de gestionarea portofoliului de investiții al fondului de pensii private obligatorii administrat de NN, cu obiectivul de a maximiza economiile de peste 14,3 miliarde de lei ale celor peste 1,9 milioane de clienți NN. El îl înlocuiește pe Adrian Tănase, care a ales recent să-și continue cariera în afara NN.

Cristian Popa are o experiență de peste 11 ani în industria financiară din România. El s-a alăturat NN în 2012, în poziția de analist în departamentul de investiții, și a ocupat de atunci poziții de management în cadrul grupului, fiind numit Chief Investment Officer al NN Asigurări de Viață în 2014. În ultimii patru ani, Cristian Popa a avut un rol-cheie în gestionarea investițiilor celor două fonduri de pensii private facultative ale NN, cu active nete cumulate de peste 910 milioane de lei la finele lunii decembrie 2017.

Din poziția de Chief Investment Officer al NN Pensii, Cristian Popa va conduce echipa NN Pensii cu obiectivul de a valorifica oportunitățile de investiții pe baza unei strategii prudente, dar profitabile, contribuind la creșterea performanțelor fondului în beneficiul viitorilor pensionari.

Cristian Popa a absolvit Academia de Studii Economice din București, completându-și studiile cu un master în managementul riscului. De asemenea, el deține certificarea Chartered Financial Analyst și este membru în board-ul CFA Society România.

NN Asigurări de Viață anunță totodată și numirea lui Vlad Deliu în poziția de Chief Investment Officer, începând cu luna martie. El va fi responsabil de gestionarea strategiei de investiții pentru fondurile de pensii private facultative administrate de NN, mandatul acestuia fiind supus aprobării Autorității de Supraveghere Financiară.

Vlad Deliu are experiență vastă în managementul investițiilor din domeniul pensiilor private, acesta alăturându-se echipei de investiții a NN Asigurări Viață și NN Pensii S.A.F.P.A.P. în poziția de manager de investiții în urmă cu 10 ani, concomitent cu lansarea sistemului actual de pensii private. Totodată, de-a lungul carierei el și-a extins aria de competențe și pe plan internațional, în poziția de manager de risc în cadrul NN Group în Olanda.

Până în prezent, rolul său principal a fost să contribuie la gestionarea portofoliilor fondurilor de pensii obligatorii și facultative ale NN, iar din poziția de Chief Investment Officer în cadrul NN Asigurări de Viață va continua să coordoneze strategia de investiții a companiei pentru fondurile de pensii facultative și să maximizeze performanțele obținute în beneficiul participanților.

Vlad Deliu a absolvit Academia de Studii Economice din București și este certificat ca analist financiar – Chartered Financial Analyst – de către CFA Institute și ca manager de risc de către Professional Risk Managers’ International Association (PRMIA).

Citește și: Cosmin Bucur, noul Director General al Moneycorp România

(Foto: GotCredit, www.flickr.com)