Corina Ghiațău, Organizational Development Consultant Orange
La un click distanţă sunt liste şi discursuri motivaţionale cu lucruri simple, susţinute de cercetări, lucruri care, făcute zilnic, ne-ar îmbunătăţi calitatea vieţii. Un program de wellbeing la nivel de companie, care să ne repete aceste lucruri arhicunoscute, nu ar fi atunci redundant? Nu, dacă acest program are un scop mai profund, axat pe deblocarea instinctului pentru sănătate şi pentru ce e bine pentru noi!
Programul de wellbeing din Orange a pornit de la obiectivul de a preveni stresul, o temă de actualitate în domeniul sănătăţii ocupaţionale. Pe lângă politicile companiei, care susţin echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, programul a evoluat firesc, în spiritul psihologiei pozitive, către expunerea angajaţilor la informaţii şi activităţi care pot duce la obiceiuri sănătoase, pentru un efect profund şi autentic. Conceptul a pornit de la imaginarea unei zile trăite în echilibru.
Concret, urma să fim permanent în contact cu noi înşine, atenţi la semnalele pe care ni le dă organismul, verificând dacă răspunsul automat, setat de istoria speciei şi de cea personală, este adecvat realităţii de aici şi acum. O zi în care tensiunile vor fi rezolvate firesc, pentru că vom şti să ne recunoaştem vulnerabilităţile, ceea ce, paradoxal, presupune curaj, şi nu victimizare, o zi în care ne vom aminti să păstrăm o poziţie sănătoasă în faţa calculatorului, după care vom face o pauză în aer liber măcar pentru 20 de minute şi vom privi rafturile supermarketurilor şi fast food-urilor doar ca să vedem alimentele nesănătoase, de care nu avem nevoie.
Ce aduc întâlnirile de wellbeing?
La workshop-urile noastre, la care discutăm toate aceste lucruri, se înscriu colegii care doresc să redescopere cum îşi pot exercita rolul de specialişti ai propriei stări de bine. Pentru că, deşi fericirea este „hard wired”, am uitat cum s-o experimentăm. Invariabil, ei declară că ştiu aceste premise ale unei vieţi de calitate pe termen lung, că le au la dispoziţie în viaţa personală şi în mediul profesional. Dar câţi le aplică? La această întrebare, numărul mâinilor ridicate scade sub 5%, semn că ne conducem viaţa după convingerea că starea de fericire e considerată excepţie. Este o decizie pe care o luăm încă din copilărie, atât de timpuriu, încât uităm că e doar una dintre deciziile posibile.
Ajungem astfel să credem că aşa e lumea: dacă ne străduim suficient de mult şi depunem efort în direcţia performanţei şcolare, profesionale şi sociale, într-un final, e posibil ca răsplata finală să vină – împlinirea – sau intangibilul „… şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Este, de fapt, o credinţă invalidată de exemple celebre, care ne arată că putem începe să fim fericiţi chiar acum, ca punct de plecare într-o călătorie interesantă, şi nu ca punct de sosire după o cursă lungă şi grea, pe care mulţi o abandonează resemnaţi. De aceea, începem prin a descoperi lucrurile care ne fac plăcere, le practicăm, iar efortul necesar şi rezultatele vor veni uşor, ca o răsplată a vieţii cu sens!
În grupuri de maximum zece persoane, grupuri suficient de mici pentru a se crea o atmosferă de interactivitate şi încredere, folosim instrumentele şi metodele puse la dispoziţie de practica din diverse curente ale psihologiei moderne şi încercăm să ne identificăm convingerile, să le supunem unui „reality check”, pentru a le înlocui cu noi răspunsuri, mai adecvate.
Depăşirea propriilor limite
Odată ce fiecare participant descoperă credinţele care îl restricționează, începe să le înlocuiască cu permisiuni. Acesta este unul dintre elementele de bază ale Analizei Tranzacţionale, important în declanşarea şi menţinerea deciziei de a schimba ceva în propria viaţă. „Poţi să ai părerea ta şi, cu toate acestea, oamenii să te aprecieze” – este o permisiune pe care grupul o poate da şi chiar adapta pentru un membru a cărui principală sursă de stres este lipsa curajului de a-şi exprima părerile sau trăirile. „Poţi să mai şi greşeşti şi, în acelaşi timp, să fii un om de succes” – este o concluzie care poate fi percepută ca o revoluţie de către un perfecţionist care crede că lumea funcţionează pe principiul „dacă nu e perfect, e un eşec”. Grupul are puterea de a întări aceste permisiuni şi oportunitatea de a învăţa împreună cu fiecare membru. Un alt rol important al grupului descris de Irvin Yalom este că te învaţă că nimeni nu e unic în problemele sale, dar că, aş adăuga eu, fiecare e unic prin ceea ce poate face folosindu-şi calităţile.
Discuţia de grup evoluează natural spre ceea ce ne împiedică să fim fericiţi şi ajunge, invariabil, la sursele de stres. Ele nu sunt mai puţine decât cele din perioada timpurie a speciei umane, când stresul a apărut ca reacţie de adaptare, dar care acum sunt camuflate – chiar dacă nu sunt în mod evident nocive – şi astfel înşală senzorii pericolului, sfârşind prin a fi tolerate.
Vestea bună este că şi structura creierului uman a evoluat astfel încât lupta dintre sursele de stres şi creierul arhaic a fost adusă în câmp deschis prin mecanismul conștientizării, câştigând astfel spaţiu de decizie. Exersăm obiceiul de a ţine acest reflector aprins, conform îndemnurilor psihologiei vestice sau orientale: trăieşte în prezent, fii în contact cu tine, lasă jocul interior să se exprime în tot ceea ce faci. Comutatorul acestui reflector poate fi antrenat printr-o gamă largă de exerciţii. Observarea propriei respiraţii sau a posturii din momentul prezent reprezintă, pe de o parte, un mod de a fi în contact cu propria persoană, iar pe de altă parte, declanşează spontan o reglare a ritmului sau profunzimii respiraţiei ori o schimbare a poziţiei corpului. O altă practică este perspectiva propusă de Eric Berne, inţiatorul Analizei Tranzacţionale. Ea constă în analiza critică şi obiectivă a pattern-urilor de gândire şi comportament pe care le purtăm cu noi şi le aplicăm în mod automat.
Cheia transformării exerciţiului într-un obicei sănătos este repetarea lui, chiar şi cu ajutorul unui reminder pe telefon, iar succesul workshop-ului, ca de altfel al oricărui program de wellbeing, stă şi în decizia de îmbunătăţire a fiecăruia dintre noi.
