Articol de: Irina-Gabriela Buda, redactor
Cercetătoarea Monica Kirkpatrick Johnson relevă câteva rezultate interesante legate de modul în care cele două sfere se influenţează reciproc. Ea porneşte de la distincţia între recompensele intrinseci şi extrinseci în carieră. Primele se referă la satisfacţia venită din chiar activitatea prestată. Ne putem simţi, spre exemplu, satisfăcuţi, motivaţi de implicarea efectivă în etapele unui proiect. Celelalte se referă la mulţumirea venită din rezultatele activităţii profesionale. Ne simţim, spre pildă, răsplătiţi, printr-o mărire de salariu.
Se pare, astfel, că adolescenţii care sunt mai atraşi de recompensele intrinseci sunt mai înclinaţi să investească, ca tineri adulţi, în propria dezvoltare profesională decât în crearea unei familii. Pe de altă parte, cei atraşi de recompensele extrinseci vor fi înclinaţi să formeze mai repede o familie. Totodată, adulţii singuri sunt mai concentraţi pe recompensele intrinseci în carieră, spre deosebire de cei care au responsabilitatea unei familii. Bărbaţii căsătoriţi, deveniţi părinţi, se focalizează mai mult pe recompensele extrinseci.
De ce contează natura relaţiei dintre familie şi carieră?
Cunoaşterea modalităţilor în care este perceput raportul dintre viaţa profesională şi cea de familie se poate dovedi foarte utilă pentru creşterea gradului de confort al angajaţilor la locul de muncă. Atât ei, cât şi organizaţia au o viziune despre acest lucru. Problemele, dar şi rezolvarea lor, pornesc de la locul de confluenţă al celor două perspective. Un angajat care consideră, de pildă, că cele două sfere sunt interdependente se va simţi mai confortabil şi va fi mai productiv dacă va avea mobilitate la serviciu. Acest lucru i-ar permite să lucreze de acasă, să petreacă mai mult timp cu copiii şi partnererul/a. Pe de altă parte, însă, dacă managerul său este adeptul viziunii conform căreia familia şi cariera se exclud, atunci există riscul apariţiei disconfortului la locul de muncă şi al naşterii unui conflict (de exemplu, angajatul poate fi obligat să lucreze peste program). Apariţia copiilor schimbă, şi ea, dramatic priorităţile, motivaţiile, stilul de viaţă şi atitudinea faţă de carieră ale unei persoane. Un bun manager ar trebui să ia în considerare acest lucru.
În general, soluţiile de acomodare reciprocă a celor două sfere pot presupune, din partea organizaţiei, acţiuni precum:
– posibilitatea de a lucra şi din alt loc decât de la birou;
– part-time;
– crearea de spaţii de îngrijire pentru copii la serviciu;
– traininguri de management al timpului;
– life/executive coaching.
Modelul interacţiunii bidirecţionale a celor două sfere este poate, pentru societăţile moderne, cel mai potrivit. Un manager care urmăreşte starea de bine a membrilor echipei sale şi, implicit, eficienţa în organizaţie, nu poate ignora felul în care munca afectează viaţa de acasă şi invers. Cea mai bună şi mai realistă abordare ar presupune, astfel, ascultarea nevoilor angajaţilor şi recalibrarea condiţiilor de muncă odată cu evoluţia şi schimbările din viaţa personală a acestora (apariţia unui partener stabil, a copiilor).
