Învățare pentru dezvoltare la L’Oréal România

de Mirela Nemţanu, Corporate Communication & Public Affairs Manager, L’Oréal România

Marea complexitate a portofoliului și nevoia de adaptare la cerințele consumatorilor și ale pieței locale reprezintă o continuă provocare pentru L’Oréal, pentru că ne dorim ca toți angajații să dețină cunoștințele necesare și să li se ofere suport și pregătire în a-și îndeplini responsabilitățile.

Pornind de la această provocare, departamentul de Resurse Umane al companiei a venit cu un concept inovator, neimplementat până acum în nici o filială L’Oréal. Concret, plecând de la valoarea adăugată pe care trainingurile și pregătirea suplimentară le aduc angajaților, L’Oréal a organizat o zi întreagă dedicată trainingurilor – Training Day.

A fost o zi în care, în locul traseului cotidian spre birourile L’Oréal România, angajații au fost invitaţi într-o locație externă, deschisă și primitoare, într-o zi de vară perfectă, pentru a interacționa unii cu alții și pentru a învăța lucruri noi, utile la nivel profesional şi personal.

Citește și 5 dintre cele mai vizibile campanii de comunicare din ultimele şase luni – analiză MediaIQ

Training Day a reprezentat ziua în care toți angajații L’Oréal România au putut participa la ateliere de formare profesională și personală, structurate în jurul a opt tematici diferite:
– comportamentul consumatorului;
– ultimele tendințe în modă și beauty și cum se generează acestea;
– time management;
– trenduri în spațiul on-line;
– legislația cosmeticelor;
– un stil de viață sănătos, la birou;
– peisajul media românesc;
– echilibrul în viața personală și profesională.

Organizarea acestei zile a presupus să fie avute în vedere o serie de aspecte organizatorice, astfel încât să servească atât scopului de formare a angajaților, cât și unei bune interacțiuni între aceștia, contribuind la creșterea sentimentului de apropiere.

Prima decizie a fost aceea ca toți angajații L’Oréal România să participe la trainingurile zilei (ceea ce a făcut ca numărul participanților să fie de peste 140), cu un beneficiu semnificativ pentru dezvoltarea lor. Apoi, am avut în vedere să răspundem unui număr cât mai mare de subiecte de interes profesional, dar și personal – ceea ce s-a transpus ­într-un număr de opt sesiuni de formare.

De asemenea, s-a dorit interacțiune între participanți și mai ales interacțiune cu trainerul, în timpul sesiunilor de formare. Având în vedere acest lucru, s-a decis organizarea unor grupuri de dimensiuni medii – de unde au rezultat opt echipe de maximum 18 persoane, cu componența prestabilită și eterogenă (colegi din departamente și divizii cât mai diferite).

Toate cele opt grupuri trebuiau să participe la toate cele opt sesiuni de formare – ceea ce a presupus crearea unui flow de desfășurare a sesiunilor foarte bine pus la punct și a unui desfășurător clar explicat fiecărui participant. Pentru a se putea realiza și urmări acest lucru, fiecare grup a avut un team leader, însărcinat să-şi consilieze colegii și să urmărească buna desfășurare a programului echipei sale.Magdalena Cring

„Avem mereu în vedere să le oferim angajaților noștri oportunități de dezvoltare, dublate de programe de carieră personalizate și planuri susținute de traininguri” – Magdalena Crîng, Director Resurse Umane, L’Oréal România

Fiecare atelier de formare a avut o durată prestabilită, de unde şi nevoia de a exista o fluidizare a mutării echipelor de participanți de la o sesiune la altă și de a respecta timpul liber alocat între acestea.

Locația care ne-a permis implementarea acestui concept a fost un hotel din centrul Bucureștiului, care dispune de o amplasare relativ circulară a sălilor de training, astfel încât grupele de participanți la traininguri să treacă foarte ușor dintr-o sală în alta. Un alt avantaj a fost faptul că majoritatea sălilor comunicau cu grădina interioară, ceea ce a permis schimburi de idei în pauze și a contribuit la atmosfera destinsă. Ziua s-a încheiat cu o cină și o seară destinată relaxării, organizată în aceeași locație.

Pentru a analiza obiectiv valoarea reală a acestei zile pentru participanți, imediat după terminarea sesiunilor de formare, toți colegii au fost rugați să completeze un chestionar și să-și exprime impresiile, recomandările și feedback-ul. Rezultatele au fost impresionante, certificându-ne faptul că Training Day a fost într-adevăr o zi de succes. 98% dintre angajați au spus că vor ca această experiență să se repete, iar pe o scală de la 1 la 5, nota generală acordată a fost de 4,8.

În loc de concluzie, Training Day a fost o experiență unică, dinamică, inedită, bazată pe învățare interactivă și concentrată. Într-un ritm susținut și bine coordonat, a fost experimentată participarea la cursuri multiple, prezentate de specialiști externi, care cu siguranță le-au făcut tuturor ziua mai frumoasă și bagajul informațional mai atractiv.