Articol de: Roxana Epure, Managing Partner CIEL România
La fel ca toți ceilalți manageri de afaceri, și tu vrei costuri mici. Dar cum să reduci cheltuielile cu… costuri mici? Îți recomand să nu te limitezi la optimizarea pe care ți-o propune expertul fiscal. Asumă-ți să faci schimbări care vor antrena cheltuieli lunare mai mici. Nu este nici o șmecherie demnă de scris o carte despre ea. Cu doar câteva ponturi practice, culese din operaționalul de zi cu zi, poți schimba în bine conturile din bancă. Citește mai jos câteva propuneri care s-ar putea să îți dea idei.
Renegocierea contractelor cu furnizorii nu este o acțiune care să te atragă, însă ar fi bine să faci anual verificarea asta. Nu o să vezi vreodată un furnizor care să îți ceară renegocierea valorii contractului, pentru una mai mică. Evident că nu merită să faci asta doar de amorul artei numită negociere. Totuși, este posibil să plătești servicii pe care nu le folosești sau pe care le poți înlocui cu softuri care fac lucrurile automat și care te scutesc pe tine sau pe membrii echipei de activitatea respectivă etc.
Gradul de ocupare a membrilor echipei nu se află întotdeauna la maximum. Au fost situații în care șeful afacerii a descoperit că poate renunța cu totul la o poziție, pentru că activitatea respectivă nu era necesară. Cum ar fi verificarea corectitudinii introducerii de documente, activitate care poate fi preluată cu ușurință și, te asigur, cu un mult mai mic risc de eroare, de către un software. Sau există activități care pot fi atribuite unui om care nu este ocupat opt ore zilnic. Mă refer, de exemplu, la activități de primire a coletelor, din când în când, care poate fi realizată de către persoana de la facturare sau la alte situații similare.
Profitabilitatea este esențială pentru orice șef de afacere, dar dacă nu ai un instrument sau un software care să îți dea statistici în timp real și cifre exacte, nu poți lua decizii inteligente. Poți decide intuitiv, dar nu îți vei putea explica decizia nici măcar ție, mai târziu.
Proiectele, produsele pot fi profitabile sau nu. La cele neprofitabile, trebuie să renunți și asta rapid, fără remușcări. Am văzut produse foarte interesante, chiar inovatoare, însă nișa lor de piață era foarte mică, iar mentenanța – foarte costisitoare. Decizia de a renunța avea nevoie de argumentul cifrelor. Dar ele, desigur, nu existau.
Alte articole scrise de către Roxana Epure: Cu ce provocări se confruntă afacerile IT din țara noastră