Fizician, headhunter, critic de restaurant, antreprenor. Iată doar câteva dintre cuvintele care îl pot descrie pe George Butunoiu care, a deschis una printre primele firme de recrutare din România, în anul 1992, dacă nu chiar prima. De-a lungul carierei, însă, nu s-a oprit doar la zona de recruitment, ci s-a dedicat, în egală măsură, și pasiunilor sale.
Așa a apărut Restograf.ro, un site ce prezintă şi evaluează restaurantele din București. Proiectul s-a născut dintr-un interes pentru gastronomie, dar și ca o formă de „luptă” împotriva produselor și serviciilor de proastă calitate.
Restograf a luat amploare, iar azi este gata să devină o adevărată afacere. Pentru asta, are, însă, un hop de trecut: găsirea unui asociat sau a unui partener care să ducă proiectul în etapa următoarea, cea de business.
Într-un anunț făcut public pe LinkedIn, George Butunoiu spune:
„Caut un asociat sau un partener cu care să transform proiectul Restograf dintr-un fel de blog, cum este acum, într-un adevărat business.
Restograf nu a fost conceput, inițial, ca un site comercial, însă s-a dezvoltat foarte bine, a căpătat o notorietate foarte mare, e credibil, respectat și temut – nu în ultimul rând. Are un trafic de aproximativ 4.000 de vizitatori pe zi și o poziționare foarte bună în motoarele de căutate (pe Google are un page rank de 6/10, mai mare decât al lui eMAG, de pildă, care are page rank 5/10, cel mai mare page rank al unui site din România fiind 8)”.
Cu astfel de cifre în spate, Restograf.ro poate deveni un site comercial, în opinia fondatorului său. Dar când decide un antreprenor să transforme un concept într-o afacere? În cazul lui George Butunoiu, atunci când realizezi că promovarea unor idealuri au nevoie de puțin „combustibil” pentru a rămâne la suprafață.
„Multe bloguri sunt făcute încă de la început cu gândul la banii care ar putea veni de pe urma lor. Altele, cum e și cazul Restografului, au fost făcute pentru a promova o idee, un ideal, pentru a exprima o atitudine, fără interes către câștigurile ulterioare și eventuale. Există și o combinație a acestora două, ca în cazul Restografului, deși poate părea paradoxal, atunci când îți dai seama că pentru promovarea acelor idealuri niște bani ar fi foarte bineveniți”, spune George Butunoiu.
„Asta s-a întâmplat și în cazul meu”, continuă recruiterul, „Restograful nu a fost făcut pentru a câștiga bani în vreun fel din el, nici din publicitate, nici din alte servicii vândute unuia sau altuia. De aceea, de pildă, nici nu are prevăzute locuri în care să fie puse bannere, așa cum sunt aproape toate site-urile de acest fel. Acum, după aproape trei ani de la lansarea lui, îmi dau seamă că ar fi foarte utile diverse alte secțiuni și instrumente în lupta asta a mea cu băieţii răi pentru a schimba ceva în felul de a face gastronomie și de a mânca în București și în România”.
Despre persoana potrivită să investească în Restrograf, George Butunoiu spune că trebuie să se afle la mijloc, între ipostaza de investitor propriu-zisă și cea de partener/asociat, cu aşteptările sale de viitor: „Or, pentru asta e nevoie de niște investiții pe care nu mi le pot permite în acest moment. De aici şi compromisul pe care îl fac prin transformarea Restografului într-un site comercial, adică unul care să aducă și niște bani, nu numai să consume. Rămâne de văzut dacă toți banii care vor intra vor fi folosiți exclusiv în dezvoltarea proiectului sau dacă o parte dintre ei se vor duce către dividende pentru cei care fac această investiție. Sunt un om realist: e foarte puțin probabil să găsesc pe cineva care să facă asta, adică să investească și să nu aștepte mai mult decât recuperarea investiției. Prin urmare, va trebui să găsesc o cale de mijloc între resursele pe care cineva e dispus să le investească în dezvoltarea Restografului și intențiile acestuia. Să vedem ce va ieși… ”, conchide George Butunoiu.












