Articol de: PhD. Dr. Geil Browning, Emergenetics International
Să fim realiști: avem de-a face cu mult stres zilnic. La birou sau în viaţa personală, într-o poziţie de conducere sau într-una de subordonare, stresul este omniprezent.
Cu toate acestea, este interesant că, de fapt, rolurile noastre, responsabilităţile noastre, poziţia socială contribuie puţin la acest stres. Adesea, totul se reduce la faptul că fiecare individ este unic – cu unii oameni poţi fi compatibil, cu alţii nu.
Iată un simplu exemplu. Să zicem că sunt o persoană căreia îi place să ţină documentele ordonate, arhivate pe categorii, şi că apare un coleg care se oferă să mă ajute să le îndosariez, dar face asta într-un mod cu care eu nu sunt obişnuit. Asta m-ar putea irita şi mi-ar produce stres, deşi colegul meu încearcă să mă ajute. Cineva din afară m-ar putea întreba: „De ce te superi aşa? Este un lucru minor”. Dar eu sunt diferit şi, deşi colegul meu nu a vrut să-mi distrugă sistemul de arhivare, mă deranjează.
O modalitate de gestionare a acestor factori declanşatori este stăpânirea de sine, care începe cu autocunoaşterea. Ideea este că, dacă suntem conştienţi de ceea ce ne frustrează, poate că vom fi în stare să înţelegem cum să evităm asemenea situaţii sau cum să le repoziţionam astfel încât să avem o altă perspectivă asupra lor.
Să abordăm acest aspect din punctul de vedere al modului în care gândim şi ne comportăm.
Dacă am o preferinţă de gândire analitică, ar putea să mă frustreze faptul că am de-a face cu oameni care nu gândesc raţional şi profund. M-aş surprinde adesea gândindu-mă: „Ce face el/ea nu are logică!”. Dacă vă recunoaşteţi în această afirmaţie, aţi putea să acceptaţi că există şi alte motive pentru acţiunile acestora.
Dacă am o preferinţă de gândire structurată şi dacă mă concentrez pe finalizarea activităţilor, mă pot frustra cei care se mişcă încet şi care au nevoie de prea mult timp să se gândească profund la diverse probleme. Dacă aşa sunteţi şi dumneavoastră, luaţi măsuri să vă faceţi şi un plan „B”, să vedeţi imaginea de ansamblu înainte de a cere un desfăşurător pas cu pas.
Dacă am o preferinţă socială, şi-mi place să relaţionez cu oamenii, m-ar putea supăra cei cărora nu le pasă de alţii, cel puţin în aparenţă, sau cei care iau decizii fără a se gândi la ceilalţi. Dacă vă regăsiţi în această descriere, aţi putea să vă gândiţi la perspectiva persoanei care vă irită şi să vă puneţi în locul ei pentru a-i înţelege punctul de vedere.
Dacă am o preferinţă de gândire conceptuală şi sunt adesea plictisit de rutină, aş putea fi motivat de schimbare şi frustrat de cei care vor să rămână la ceea ce au încercat şi ştiu că merge deja. Aceia dintre dumneavoastră care sunteţi aşa încercaţi mai bine să vă uitaţi diferit la situaţia respectivă decât să căutaţi o altă modalitate de abordare.
Unii dintre noi ar putea fi frustraţi şi de comportamentul celorlalţi, nu doar de modul în care gândesc.
Dacă preferăm să fim rezervaţi, am putea fi enervaţi de cei gregari şi invers.
Dacă nu suntem competitivi, am putea fi deranjaţi de cei care preferă să-şi impună părerile.
Dacă suntem împăciuitori, am putea fi supăraţi de cei care îşi susţin punctele de vedere.
În concluzie, aceste provocări interpersonale sunt rezultatul direct al diferenţelor dintre oameni. Ce putem face este să ne asigurăm că ştim care sunt acei factori declanşatori şi că suntem capabili să acceptăm comportamentele diferite ale celorlalţi şi să fim mai flexibili.
Sună dificil? Ei bine, iată şi vestea bună. Chiar dacă nu putem controla cu uşurinţă modul în care reacţionăm emoţional, putem cu siguranţă controla cât timp stăm frustraţi sau supăraţi.
