Ce să faci când pierzi atenția publicului în timpul unei prezentări?

Ce sa faci cand pierzi atentia publicului in timpul unei prezentari

Cu siguranță observi când un public căruia i te adresezi s-a oprit din a te asculta în timpul unei prezentări. Încep să apară telefoanele, participanții încep sa tasteze, scroleze sau să se joace, în loc să te asculte atenți.

Ca vorbitor, este frustrant când simți că încerci să transmiți informații importante, dar publicul tău și-a pierdut interesul total. Singura șansă este să găsești o modalitate a readuce atenția publicului spre tine, scrie hbr.org

În calitate de vorbitor profesionist, care a susținut peste 300 de discuții în ultima jumătate de deceniu, am avut o mulțime de audiențe în condiții diverse, de la serioase (angajații care doresc să audă veștile despre o reorganizare iminentă) la cele banale. Iată patru strategii care m-au ajutat să redobândesc controlul într-o astfel de situație.

Citește și: Teamă de vorbitul în public? Cum să țineți un discurs de succes

Schimbă-ți locul

În primul rând, una dintre tehnicile mele preferate pentru a recupera atenția este să mă mut într-o altă parte a scenei. Mulți prezentatori încremenesc în configurația standard a scenei și stau doar pe mijloc sau în spatele unui prezideiu. Acest lucru îi face pe vorbitorii începători să se simtă în siguranță, deoarece au un loc unde să-și păstreze notițele și nu se simt la fel de expuși. Dar înseamnă să pierzi o oportunitate uriașă de a îți susține prezența fizică.

Citește și: Cărți pentru îmbunătățirea vorbitului în public

Ce să faci când pierzi atenția publicului în timpul unei prezentări?

Dacă ai fost „plantat” într-un singur loc, în fața unei părți a publicului, poți restabili relația și cu restul grupului trecând în partea opusă a scenei. (Indiferent că din surprindere sau din politețe, apropierea  bruscă îi va obliga pe participanți să se concentreze asupra ta. Însă nu exagera cu această manevră, doar folosește-o în mod prudent pentru a îi face pe membrii audienței să ghicească unde vei merge, ceea ce înseamnă că ochii lor sunt ațintiți asupra ta).

  •  
  •  
  •  
  •  
  •