Doar câteva zile până la Marea Finală a Primului Campionat Național de Discursuri Online

povestea initiativei fondatorului SPEAKINGS, Andrei Dunuta, a implicat multa munca

Sute de ore de discursuri live, zeci de ore de antrenamente, 12 antrenori și 144 de concurenți. Iată descrierea în cifre a primului Campionat de public speaking online din țara noastră. Dincolo de cifre, însă, povestea inițiativei fondatorului SPEAKINGS, Andrei Dunuță, a implicat multă muncă, o organizare în permanentă adaptare, dar și o șansă unică de învățare și dezvoltare personală pentru fiecare dintre cei implicați în proiect.

Primul campionat de public speaking online din România, desfășurat sub deviza ”Dreaming of a better world together”, a început pe 9 iulie, iar câștigătorul va fi desemnat în urma finalei de pe 14 iulie.

Tot proiectul a luat naștere în mai puțin de două luni, în plină perioadă de lockdown. Astfel, efortul de producție a fost dublat de caracterul inedit și provocările mediului online. ,,Ideea de a organiza acest campionat online a fost un răspuns la nevoia managerilor de resurse umane de a le oferi propriilor angajați oportunități de învățare și dezvoltare, astfel încât să lucreze mai bine în echipă, să-și gestioneze timpul mai eficient, să fie creativi în identificarea soluțiilor și să fie mult mai atenți la detalii, chiar și în contextul actual foarte dificil, cauzat de pandemie. De-a lungul timpului, Echipa SPEAKINGS a derulat proiecte interne cu 60 de companii, și au fost antrenați peste 2.000 de angajați ca stakeholderi – atât public, cât și speakeri –, astfel încât întreaga experiență acumulată ne-a ajutat să depășim obstacolele din calea organizării unei astfel de competiții online”, spune Andrei Dunuță, fondator SPEAKINGS.

După stabilirea calendarului și a modului de desfășurare, următorul pas a fost atragerea celor 12 antrenori, din rândurile absolvenților de succes ai trainingurilor de public speaking organizate anterior.

”Campionatul în mediul virtual a venit cu o provocare și o lecție de adaptare, pentru mine. Imaginează-ți că înlocuiești reacția live a celor 350 de oameni dintr-o sală cu un punct luminos de pe laptop. Poate părea mai simplu, însă necesită o construcție mai pretențioasă și o livrare impecabilă, pentru a trece granițele virtuale”, spune Simona Barna, unul dintre antrenori.

”Să antrenezi 12 oameni nu e de ici de colo, am știut din prima că o să fie un maraton dificil. Iar apoi am realizat că este, de fapt, o onoare în consonanță cu dorința mea de a ajuta cât mai multă lume să iasă din umbră, să rupă tăcerea, să-și exprime viziunile cu cât mai mult impact. Adică să dau mai departe ce am primit eu”, spune Cornel Dumitrașcu, antrenor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •