Articol de: Rodica Nicolae, redactor-șef și owner Manager Express
Din când în când, e sănătos să ne mai întoarcem la bază şi să ne punem întrebări primordiale. Printre ele, inepuizabila „de ce?”. Am făcut acest exerciţiu în legătură cu motivele pentru care muncim. De ce ne trezim în fiecare dimineaţă, de ce ne ducem la serviciu, oricare ar fi el, şi de ce ne apucăm de treabă?
De ce, uneori, ne prinde miezul nopţii, foindu-ne în aşternuturi, în căutarea unei soluţii de care depinde bunul mers al afacerii? Pentru salariul de la sfârşitul lunii? Pentru un salt promis în ierarhie? Pentru o diplomă de atârnat pe peretele din spatele biroului? Pentru propriul orgoliu profesional sau din teama de a nu ne pierde jobul mult căutat?
După cum era de aşteptat, răspunsul nu e unul singur. Pentru fiecare dintre noi, reţeta este un amestec de factori motivaţionali, în care variază proporţiile ingredientelor. De la individ la individ, de la o etapă la alta, în funcţie de poziţia pe scara ierarhică, de la domeniu la domeniu etc. Acesta ar fi un prim aspect interesant. A doua noastră curiozitate a fost ce categorie de factori predomină în chimia motivării. De departe, locul întâi e ocupat de motivatorii intrinseci (recunoaştere, respect, acceptare, încredere, responsabilitate etc.), dar doar atunci când cei materiali sunt satisfăcuţi. Pentru lămurirea proporţiei adecvate fiecărei etape din carieră, specialiştii au invocat iarăşi veşnic tânăra şi utila piramidă a lui Maslow. Prilej să ne lămurim şi că, în termen de aproximativ trei luni, rolul motivator al recompenselor financiare îşi consumă efectul. De la acel moment încolo, banii primiţi în plus devin „factor igienic”. Ajungem astfel la discuţia despre motivaţia pozitivă şi cea negativă. Evident că nici o linie managerială nu-şi asumă „băţul” ca instrument de motivare. Dacă totuşi se pune problema folosirii lui, aceasta se face catifelat, în numele performanţelor sub aşteptări.
Faptul că, pe măsură ce ne adânceam în subiect, motivaţia câştiga mereu alte nuanţe şi profunzimi nu ne-a împiedicat să vedem, totuşi, un lucru incontestabil: acela că nu există motivaţie fără automotivaţie! Abonamentul la sală, prima de Crăciun, asigurarea medicală, trainingurile ori maşina de firmă generează energie şi entuziasm pe termen scurt. Adică până în momentul când începe să ni se pară că ni se cuvin. Ceea ce rezistă dincolo de acest prag, în stare să ne dinamizeze, nu un an sau doi, ci toată viaţa profesională, este propria motivaţie, mixul personal de dorinţă şi voinţă. Nici un morcov nu e mai dulce decât omleta pe care ţi-o faci singur!
(Foto: Janus Bahs Jacquet, www.flickr.com)
Alte articole scrise de către Rodica Nicolae: Suntem deciziile pe care le luăm
