Articol de: Andreea Vlănțoiu, Managing Partner - Attorney at Law, Vlănțoiu și asociații
Deci, care prevalează: dreptul la protecția datelor cu caracter personal sau dreptul al libertatea de exprimare?
Publicarea informațiilor prin presă poate fi subsumată dispozițiilor art. 6 lit. (f) din GDPR, care recunoaște prelucrarea necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator („data controller”) sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate. Interesul legitim este una dintre bazele legale ale prelucrării sub GDPR iar, în cazul mass-media, teza la care se va apela cel mai probabil este aceea de prelucrare având în vedere interesele legitime urmărite de către o parte terţă, respectiv publicul îndreptățit la informație.
Verbul „prevalează” folosit în GDPR presupune însă un proces de balansare a dreptului la protecția datelor personale cu dreptul la libera exprimare. Pentru ca interesul legitim al operatorului să prevaleze, procesarea trebuie să fie, în primul rând, necesară și proporțională. Un exemplu elocvent de necesitate și proporționalitate dat de Art. 29 WP este următorul: ”depinzând de situația de fapt, poate fi necesar ca un ziar să publice anumite detalii incriminatorii despre obiceiurile de a cheltui ale unui oficial guvernamental de nivel înalt implicat într-un posibil scandal de corupție”.
Trebuie observate toate micile criterii cumulative puse în frază pentru a nuanța ce înseamnă în opinia organismului consultativ „necesar și proporțional”. Nu în orice caz similar celui dat exemplu se poate invoca interesul legitim, ci numai depinzând de situația concretă de fapt. Art. 29 WP chiar arată în continuare că exemplul nu trebuie tratat ca o permisiune în alb pentru media să publice tot felul de detalii irelevante despre persoanele publice. În concluzie, fiecare caz concret va trebui să beneficieze în continuare de o analiză particulară. În plus, nu pot fi publicate în baza interesului legitim obiceiurile de a cheltui ale unei persoane oarecare, ci ale unui înalt oficial guvernamental, unul care să fie implicat într-un scandal și, nu orice scandal, ci unul de corupție. În concluzie, Art. 29 WP setează o serie de criterii extrem de precise în evaluarea necesitații și proporționalității, făcând greu de evitat concluzia că publicarea obiceiurilor de shopping ale unei persoane oarecare, cu privire la care interesul legitim al publicului de a afla această informație este inexistent, nu îndeplinește nici condiția necesității, nici cea a proporționalității. Din interpretarea acestui exemplu, rezultă că publicul nu ar avea un interes legitim necesar și proporțional să afle obiceiurile de cumpărături ale unei vedete, de exemplu, și nici chiar în cazul unui oficial guvernamental implicat într-un scandal sexual.
Pe același subiect: Introducere în GDPR: noile reglementări pentru prelucrarea datelor
