Cei mai mulți din antreprenori se luptă cu principalii concurenți. Cea mai mare dorință a lor este să îi depășească, dacă nu chiar să-i înlăture. Însă a avea concurență nu este întodeauna cel mai rău lucru. Aceasta te poate motiva să faci mai mult, să te reinventezi și să îți depășești propriile limite. O idee bună ar fi să nu mai privești concurența ca pe elementul negativ din ecuație, ci ca pe o sursă de creștere continuă. Iată câteva lucruri pentru care să fii recunoscător concurenței tale, potrivit www.entrepreneur.com.
Te fac să devii mai bun
De cele mai multe ori, nu ne dăm seama de punctele noastre slabe sau, cel puțin, încercăm să le minimalizăm. Însă, în momentul în care concurența încearcă să ne depășească, se folosește tocmai de aceste puncte slabe. În acel moment, devenim conștienți de problemele pe care le avem și ne mobilizăm să rezolvăm situația. Dacă nu am fi avut o concurență puternică, probabil că nici nu ne-am fi dat seama de lucrurile pe care trebuie să le îmbunătățim. Am fi considerat că totul este perfect și că nu este nevoie de modificări. Concurența, însă, ne face să fim mereu în alertă, să ne perfecționăm constant și să devenim conștienți de punctele noastre slabe. Ea ne ajută să le identificăm cu mai multă ușurință.
Te determină să te concentrezi
Psihologii spun că frica de a pierde ceva este mai motivantă decât frica de a nu câștiga ceva. În antreprenoriat, lucrurile nu stau diferit. Odată ce succesul este atins, o companie trebuie să fie mereu vigilentă și să încerce să identifice amenințările din interior sau exterior. Pe lângă condițiile macro-economice pe care un antreprenor nu le poate controla, cea mai mare amenințare din exterior, care necesită toată atenția acestuia, este concurența. Concurența te determină să îți axezi atenția asupra priorităților afacerii tale, să fii atent la ceea ce livrezi consumatorilor, către ce public să te îndrepți și multe altele. Aceasta te ajută să îți dai seama cine ești, unde vrei să ajungi și ce trebuie să faci pentru a realiza acest lucru. Te ajută să vezi lucrurile cu claritate și să îți îndrepți atenția spre lucrurile care contează.
Te ajută să îți depășești limitele
În general, antreprenorii vor să îi învingă pe cei care sunt mai buni decât ei. În momentul în care există o concurență puternică, ei vor face tot ce le stă în putință pentru a o depăși. Acest lucru implică automat depășirea anumitor limite. Vor fi atenți la ce face concurența mai bine, ce fac ei mai rău, unde este problema etc. Astfel, vor reuși să se autodepășească. Dacă această concurență nu ar exista, nevoia de perfecționare ar dispărea, pentru că nu ai motive să devii mai bun, dacă deja ești cel mai bun. Concurența este un element pozitiv în afacerea ta, deoarece există o nevoie naturală de a încerca să fii mai bun decât cel de lângă tine. Acest lucru te motivează să te perfecționezi și, în plus, îți oferă o satisfacție mult mai mare, deoarece știi că ai reușit să depășești pe cineva mai bun decât tine. Victoria devine astfel mai valoroasă.
Citește și Este chiar indicat să-ți urmărești concurența
Foto: Tim Gouw / Unsplash