Care este viitorul modului în care lucrăm este un subiect complex, dar interesant de explorat. Cum va arăta viitorul muncii este teza de doctorat a celei mai mari mișcări globale, formată din angajați, manageri și organizații din întreaga lume, dintre care multe și-au propus să transforme modul în care abordăm taskurile pe care le avem de făcut, precum și felul în care le îndeplinim, scrie Jacob Morgan pe forbes.com.
Tehnologia, experiența angajaților, practicile de resurse umane, inovația în management și leadership, toate acestea sunt aspecte care croiesc zi de zi, puțin câte puțin, stilul în care ”vom merge la serviciu” în viitor. Este un subiect de care cu toții ar trebui să fim interesați pentru că munca este partea cea mai consistentă din viețile noastre. Morgan ne asigură de cel puțin trei schimbări pe care deja începem să le experimentăm și care nu mai pot fi oprite din a se petrece.
Libertatea și felxibilitatea
Flexibilitatea începe deja să fie o cerință omniprezentă în rândul noilor angajați și adesea este un criteriu de selecție chiar mai important decât remunerația. Nu este încă un standard, dar este un subiect despre care toate organizațiile discută din ce în ce mai des, iar dezbaterile sunt mereu despre cum flexibilitatea trebuie să fie cuprinsă în planurile de dezvoltare ale companiei ca tactică pentru a-și satisface angajații.
Ne mutăm cu pași siguri de la o delimitare foarte clară dintre birou și acasă spre un amestec foarte personal între cele două. Aducem munca la domiciliu și viețile personale la birou deja, iar un mediu flexibil va permite angajaților să lucreze fiecare în ritmul lui, cu condiția să livreze rezultate la fel de bune ca până acum, dacă nu mai bune. Companii precum Unilever, Cisco, SAP și multe altele deja implementează programe laxe de lucru, permițând angajaților să îți reglementeze singuri universul de productivitate.