Încurajează o mentalitate a creșterii – susţinută și de mindfulness. Ca parte ghidării membrilor echipei pentru a-și schimba convingerile, este esențial să îi ajuţi să înțeleagă cum să dezvolte o mentalitate de creștere. Acest termen, inventat de Dr. Carol Dweck, se referă la modul în care o persoană se gândește la propriile abilități legate de inteligență și învățare. Persoanele cu o mentalitate a creșterii au o convingere fundamentală că pot să se dezvolte prin propriul efort. Acceptă obstacole și nu le văd ca fiind eșecuri, ci mai degrabă ca oportunități de creștere și de învățare printr-un proces de îmbunătățire treptată. Această perspectivă este contrapunctul unei mentalități fixe, în care oamenii cred că au un anumit nivel de talent (sau lipsă de talent) într-o anumită arie, și pe care nu-l pot modifica, indiferent de cât de greu încearcă.
Când întâlnesc o barieră legată de creativitate, liderii ar trebui să consilieze membrii echipei, explicând modul în care credința internă că pot deveni mai creative, îi ajută să-și dezvolte abilitățile în timp, învățând din greșelile lor și făcând îmbunătățiri. Pe scurt, dezvoltarea unei mentalități de creștere are drept scop să ajute oamenii să treacă de la frică la curaj și, dincolo de perfecționism, să caute un nivel de excelență care este „suficient de bun”. Această provocare de leadership necesită îndrumarea oamenilor pentru a ieși în afara convenţiilor, și a rămâne deschiși la noi posibilități și revelaţii creative.
Studiile sugerează că o practică de mindfulness poate ajuta echipele să amplifice rezultatele unei mentalități de creștere prin stimularea creativității. Mulți dintre liderii de astăzi și-au pierdut abilitățile și capacitatea de a lua o pauză și a acorda prioritate lucrurilor cu adevărat importante, sau pentru a-și aloca timp pentru a-și face planuri și a fi creativi, inspirându-i pe alții să facă același lucru. Totuși, această omisiune este o greșeală, în lumina cercetărilor care arată că meditația trezește impulsuri creative în mai multe moduri, de la îmbunătățirea memoriei de lucru la creșterea flexibilității cognitive, precum și a capacităţii de a face brainstorming.
Creșterea atenției poate fi extrem de simplă, necesitând doar concentrarea asupra mediului înconjurător. Evită tendința de a face mai multe sarcini, prin eliminarea distragerilor tehnologice, la momente stabilite pentru gândirea liberă și fă un exercițiu simplu de respirație conștientă, pentru a-ţi oxigena creierul și a aprinde creativitatea. Dacă acţiunile simple de a lua o pauză, a respira și a reflecta pot conduce la creativitatea întregii echipe, atunci acestea merită implementate.
Obiectivul de a-ţi ajuta echipa să gândească creativ nu este așa de dificil de atins, însă identificarea modului în care poţi atinge un nivel mai mare de inovare în grup este. Ca lider, este important să abordezi acest lucru așa cum ai face cu orice altă provocare de management: creativ.
Sursa: HBR.org
Foto: Pixabay
Citește și 7 recomandări de podcast-uri din 2018 pe care să le tot asculţi












