Multitasking? Nu, multumesc! – Pledoarie pentru monotasking

de Elena Calin, Consultant si Director General, Customer Focus

În curând, ne vom transforma în cyborgi: avem ataşate de noi tot felul de dispozitive sofisticate, care ne ajută să ne accelerăm viaţa. Vorbim la telefon în timp ce conducem, trimitem sms-uri în timpul şedinţelor, postăm pe facebook în timp ce mâncăm, răspundem la telefon în timpul întâlnirilor, ascultăm cărţi vorbite în timp ce dormim… Altfel spus, combinăm activităţile, suntem multitasking.

Multitaskingul este foarte apetisant, pentru că toţi operăm cu acelaşi număr de minute pe zi. Specialiştii în multitasking spun că cei care fac două lucruri in acelasi timp termină ziua cu un număr mai mare de probleme rezolvate (pe care nu le-ar fi avut dacă ar fi fost monotasking).

Prezenţa noastră intr-o acţiune este foarte importanta. Dacă vrem să facem două sau trei lucruri în acelaşi timp, atenţia noastră se împarte între ele. Pentru că atenţia nu poate avea jumătăţi de măsură (adică, ori eşti atent, ori nu eşti), cu siguranţă, vom face acele lucruri de mântuială. Evident că, dacă sunt prost făcute, ne afectează mai târziu pe noi sau pe altcineva şi, la un moment dat, trebuie să facem reparaţii si reveniri. În plus, suntem foarte stresaţi si agitaţi, stare pe care o transmitem în jurul nostru.

Citește și Multitasking? Nu, multumesc! – Monotasking vs multitasking in servicii

Am vazut deseori urmatoarea scena: esti la masa cu cineva si trimiti sms-uri sau vorbesti la telefon; esti la film si trimiti sms-uri sau scrii emailuri; esti la piscina și vorbesti la telefon; conduci si scrii sms-uri sau emailuri; stai cu copiii si vorbesti la telefon sau scrii emailuri pe telefon. Nu ma exclud din aceste categorii. M-a fascinat uneori sa fiu multitasking. Sper ca am scapat sau ca sunt in curs de vindecare.

Pledez pentru monotasking, din urmatoarele motive:

Calitatea execuţiei este mai buna;
Cand ai o singura activitate, esti prezent 100%, te concentrezi 100%, dai totul pentru ea. Prin urmare, este posibil sa o faci mai repede si, cu siguranţa, mai bine.

Stresul este mai scazut;
Multitaskingul este foarte stresant. Energia si atenţia pe care trebuie sa le investesti in doua activitaţi pe care le faci in paralel trebuie sa fie foarte mari. Desi te suprasoliciţi la maximum, rezultatul nu este grozav, pentru ca aceasta energie se imparte la numarul de activitaţi carora li te dedici in momentul respectiv. La sfarsitul unei „porţii” de multitasking esti puţin epuizat. Daca te concentrezi pe o singura acţiune, energia se dedica in totalitate acelei acţiuni, iar rezultatul este mai bun si mai rapid.

Inveţi sa spui „nu”;
Uneori, trebuie sa alegi cu cat te incarci. Ziua are 24 de ore si nu poţi sa o extinzi. Prin urmare, din cand in cand, trebuie sa selectezi prioritaţile si sa elimini ceea ce este neimportant pentru tine. Chiar daca este ispititor. Sa spui „nu” este o onoare, pentru ca nu vei ajunge sa dezamagesti pe nimeni.

 Ii respecti pe cei din jurul tau;

Daca ma vad cu un coleg sau client si lucram la un proiect, ar fi ideal ca amandoi sa fim 100% prezenti si implicati. Nu este nici corect, nici politicos fata de celalalt ca eu sa raspund la telefon sau la sms-uri. Am un client care, in timpul sedintelor, ii roaga pe colegii lui sa lase telefoanele in afara salii de intalnire. La inceput unii au incercat sa se opuna, dar in zadar. In momentul de fata ei sunt cei care fac acelasi lucru cu echipele lor.

Esti mult mai constient de ceea ce se intampla in jurul tau

Esti prezent, te bucuri de fiecare clipa la maximum, dar cel mai mult te bucuri de tine. De faptul ca poate ai facut mai putin, dar ai lucrat cu placere  si e un lucru bine facut.