Crește-ți nivelul de dopamină: știința motivației

Creste nivelul de dopamina: stiinta motivatiei

Știința a constatat că sursa de motivație provine din acea parte a creierului cunoscută ca nucleul accumbens. Este în secțiunea mică în care neurotransmițătorii trimit mesaje chimice către restul corpului. Este vorba despre acei neurotransmițători care ne țin vigilenți, atenți, și acea parte a creierului care influențează lucruri precum finalizarea unui proiect sau mersul la sală.

Când vine vorba în mod specific despre motivație, unul dintre cei mai importanți neurotransmițători este dopamina.
Dopamina este unul dintre semnalele chimice care transmite informația de la un neuron la altul. Când este eliberată dopamina de către primul neuron, ea plutește între spațiul gol (sinapsă) dintre primul și al doilea neuron. Pe măsură ce se mișcă între neuroni, se lovește de diferiți receptori.

„Dopamina ajută la crearea unei punți pe care oamenii de știință o numesc distanță psihologică”, explică dr. John Salamone, șeful Departamentului de Neurologie Comportamentală, de la Universitatea din Connecticut. „Să spunem că ești acasă, pe canapeaua ta, în pijamale, gândindu-te că ar trebui să faci mișcare, de exemplu. Dopamina este ceea ce îți permite să iei decizia de a fi activ.”

Dar aici se pot complica lucrurile. Când vine vorba despre motivație, dopamina trebuie să ia calea mezolimbică. Aceasta este, în esență, de la mijlocul creierului până la cortexul cerebral. Fără a intra prea mult în știință, acest proces pare a fi calea cea mai plină de satisfacții din creier.

Asta pentru că, în timpul acestei călătorii, una dintre cele mai importante opriri este nucleul accumbens. Când există un exces de dopamină în acest spațiu, acesta declanșează feedback pentru a prezice recompense.

Cu alte cuvinte, atunci când creierul tău identifică ceva ce ar putea merge prost, dar este benefic pentru tine, dopamina începe să-și facă treaba.

Te întrebi cum poți face ca dopamina să circule? Poți începe prin stabilirea unor obiective arbitrare. Când finalizezi un pas, dopamina va rezulta în urma stimulării pozitive a creierului.

  • Înregistrează și sărbătorește micile victorii. 
    Asta poate însemna să tai un lucru de pe lista de sarcini sau observarea progresului. Este eficient deoarece arată că te străduiești să îți atingi un obiectiv.
  • Single-tasking.
    În loc de multitasking, concentreză-te asupra unei singure sarcini pe rând. Acest lucru împiedică epuizarea energiei creierului. Deoarece ai mai multă energie, vei obține mai multe. Iar atunci când ești productiv, este eliberată dopamina.
  • Depășește-ți așteptările.
    „Atunci când un succes este mai plăcut decât te așteptai, dopamina trimite un semnal către creierul tău, care spune: «Trebuie să îți dai seama cum să o faci din nou»”, spune Treadway.
  • Concentrează-te pe rezultatul final.
    Un studiu realizat de Universitatea din Michigan a descoperit că focalizarea pe baza rezultatelor poate motiva oamenii să-și finalizeze activitatea.
  • Ajută pe ceilalți.
    „Neuroștiința a demonstrat că a oferi altora este o cale spre bucuria personală și pentru îmbunătățirea sănătății generale”, scrie Eva Ritvo, M.D. Ca urmare, este declanșată dopamina . Chiar dacă nu faci voluntariat sau nu îți împărtășești cunoștințele, gândește-te la modul în care munca ta îi va afecta în mod pozitiv pe alții.
  • Împărtășește-ți rezultatele.
    Când le spui altora despre realizările tale, vei primi laudă și recunoaștere de la prieteni, familie sau colegi.
  • Schimbă-ți dieta.
    Consumul de alimente care conțin probiotice naturale – cum ar fi iaurtul – este o modalitate rapidă de a stimula dopamina. De asemenea, ar trebui să  mănânci și să bei produse care conțin L-tirozină, cum ar fi mere, avocado, banane, legume cu frunze verzi, arahide, ceai verde și cofet.
  • Întoarce obstacolele în favoarea ta. 
    „Uneori te vei simți debusolat, se întâmplă oricui. Dar asta poate oferi informații valoroase despre cum să schimbi ceea ce faci, astfel încât să reușești data viitoare”, spune Sona Dimidjian, doctoran, profesor asociat de psihologie și neurologie la Universitatea din Colorado, Boulder.

În concluzie, chiar dacă s-ar putea părea că alții sunt mai motivați decât tine, poți schimba această senzație stimulându-ți nivelul de dopamină. Cea mai ușoară și mai eficientă modalitate de a face acest lucru este urmărind treptat progresul și primind feedback pozitiv.

Foto: Samuel Zeller / Unsplash