Trainingul, o formă fără fond

Trainingul, o formă fără fond

În context organizațional, folosirea termenului „training“ reflectă o înțelegere incompletă sau greșită a conceptului. Acest lucru duce la consecințe negative pentru toți actorii implicați.

Imediat după 1989, concepte precum „democrație“, „economie de piață“ sau „separare a puterilor în stat“ deveneau tot mai uzitate în spațiul public. Rapiditatea cu care ele au intrat în limbajul mediatic și apoi în cel comun a depășit cu mult abilitatea de înțelegere și internalizare la nivel de individ, precum și capacitatea unei societăți de a genera un răspuns instituționalizat la o nevoie de formare, informare și/sau educare.

Chiar și după 20 de ani am senzația că acești termeni sunt prea puțin sau prea diferit înțeleși de foarte mulți dintre noi.

Acest lucru se reflectă în calitatea actului politic, a funcționării sistemului democratic sau, poate mai evident, în calitatea dialogurilor pe aceste teme pe care, probabil, le-ați purtat sau urmărit.

Un numitor comun când vorbim despre înțelegerea unor concepte

Spațiul public este, din multe puncte de vedere, mai inert decât cel privat. Aici, decalajele, lacunele au fost identificate mult mai repede, un întreg angrenaj a fost creat și a beneficiat de infuzie de capital pentru a satisface nevoia de productivitate, de performanță a organizațiilor și a membrilor lor,  cel puțin în zona companiilor multinaționale.

Dar și aici, de aproximativ 15 ani, termeni precum „managementul performanței“, „feedback“, „leadership“, „delegare“, „coaching“, „training“ sunt vehiculați zilnic cu un aparent grad de înțelegere și internalizare aproape la fel de mare ca și cei menționați mai sus. Dacă încep chiar cu termenul în sine, „training“, din punct de vedere etimologic este de spus că el vine din latinul „tragere“, atât de familiar pentru noi, dar înțelesurile prin care a evoluat la ceea ce semnifică azi în limba engleză se leagă mai mult de conceptul de a aduce ceva la o formă dorită, a educa și, chiar, a dresa. În acest context, românescul „formare“ nu e așa de departe. Dar folosim astăzi în limba curentă cuvântul „training“ mai mult decât „formare“ sau expresia „formare profesională“ nu pentru că ne-ar lipsi un echivalent local ci, mai degrabă, din cauza diferențelor esențiale la nivel conceptual.

Este cam același motiv pentru care nu mai folosim termenul „departament personal“ ci „resurse umane“. Conceptul de „personal“, în contextul organizațional comunist nu înseamnă  chiar același lucru cu cel de „resurse umane“ în cel capitalist. De aici au început să apară discrepanțe și neînțelegeri. Am importat masiv cuvinte pentru că ne lipseau conceptele, iar forma fără fond este o problemă în definitiv naturală, în contextul unui stat tânăr ca România, care are mai puțin de 200 de ani și care, odată format, a trecut prin modernizări accelerate și forțate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •