Trainingul, o formă fără fond

Trainingul, o formă fără fond

Este necesară o analiză mai asumată a noilor inputuri

Tocmai pentru că au trecut 20 de ani de când facem tranziția către alt model socio-politico-economic, cred că e nevoie să analizăm mai atent fondul în multe din zonele în care întâlnim si folosim forme relativ noi. Trecând la ceea ce semnifică cuvântul „training“ în context organizațional, am remarcat câteva clișee care, în opinia mea, denotă o înțelegere incompletă sau greșită a conceptului și care duc la consecințe negative pentru toți actorii implicați.

Aș începe de la unitatea de măsură care este folosită pentru a împărți, valoriza, bugeta și/sau achiziționa trainingul: ziua de curs. Ea rămâne în continuare un etalon, iar problema constă în faptul că este, de cele mai multe ori, și unicul. A te raporta numai la „ziua de curs“ într-un proces care își propune să schimbe ceva în mentalul, psihicul și/sau fizicul unui individ este ca și cum am raporta cărțile la kilograme. Foarte rar cineva cumpără două kilograme de carte! A bugeta, a gândi o investiție într-un proces de formare profesională în termen de cost pe individ pare mult mai logic, atât timp cât scopul procesului este schimbarea la nivel de individ. Responsabilitatea în folosirea acestui reper revine atât organizațiilor, dar, mai ales, comunității noastre, pentru că ea e principalul pion când vorbim de normare, etalonare, valorizare a meșteșugului ei. Cred că e timpul să încercăm noi, cei din breaslă, să vindem, bugetăm, împărțim, gândim trainingul în primul rând ca investiție per individ.

Pentru că vorbeam de proces, un alt clișeu cu care ne întâlnim este concentrarea atenției, energiei și a resurselor financiare cu precădere, din nou, doar pe ziua/zilele de curs. Acest fenomen este mai puțin evident la suprafață pentru că, cel puțin la nivel teoretic și declarativ, înțelegerea conceptului de training cuprinde și ideea de proces, chiar dacă incomplet. A te concentra și a investi numai în zilele de curs e ca și cum ai cumpăra numai motorul unei mașini și te-ai aștepta ca acest lucru să îți satisfacă nevoia de transport din punctul A în punctul B. Observ încă în piață că se tranzacționează mai mult motoare decât mașini.

Procesul ar trebui să înceapă cu întrebarea „care este strategia mea de transport?“ apoi „am nevoie de mașină pentru a continua?“, urmată de „cu ce tip și clasă de mașină, ce motor, cât consum, ca să termin în siguranță, cu fiabilitate și confortabil?“. Trainingul ar trebui să înceapă mereu cu integrarea în contextul strategic, să continue cu implicarea actorilor principali, managerul și participantul, pentru a se finaliza după curs tot cu ei.

Cel mai important element când vorbim de training

Din păcate, asocierea automată, atunci când spui actori principali, în training este legată de: trainer, reprezentantul departamentului de resurse umane și participant, și, de cele mai multe ori, în această ordine.

Cred că tot noi, cei din breaslă, trebuie să trecem peste orgolii și complexe pentru a promova mai bine ideea că actorii principali în procesul de training sunt participanții și managerii lor și că procesul îi are aproape de la început în vedere terminându-se, în mod cert, cu ei.

A te concentra doar pe trainer și conținut este la fel cu a te focusa pe școală, profesori și renumele lor neglijând exact scopul pentru care există ea de fapt (sau așa ar trebui): să educe copilul oferind și asistență părinților.

Alte articole scrise de către Lucian Mihai: Dezvoltarea personală – de la fast food la dietă personalizată

  •  
  •  
  •  
  •  
  •