Bruno Medicina – Trainer Extreme Training: Oare eu am făcut asta?

Sunteţi pe un drum din afara oraşului, şoseaua este cam neîngrijită şi cam aglomerată în ambele direcţii, dar voi vă grăbiţi. Astfel, de fiecare dată când puteţi, depăşiţi cu dexteritate pe oricine vă stă în cale, fără să vă gândiţi prea mult. Nu sunteţi diferiţi de alte sute de mii, poate milioane de șoferi care sunt pe drum undeva în lume în acel moment şi nu vedeţi nimic extraordinar în acest comportament. Dar… cum aşa? Cum adică  “Fără să vă gândiţi prea mult?”

Reies de aici două întrebări :

1) Sunteţi conştienţi de cantitatea fantastică de date care trebuie luate în calcul pentru o singură depăşire?

În primul rând, viteza noastră, apoi viteza maşinii pe care vrem s-o depăşim, viteza tirului care vine din cealaltă direcţie, verificarea spaţiului suficient pentru depăşire, distanţa necesară pentru a intra din nou în banda noastră şi, în acelaşi timp, verificarea ca în acel moment o maşină – sau chiar cea din faţă – să nu aibă aceeaşi idee de a face o depăşire. Aceasta fără să luăm în calcul toate semnalele mediului pe care le monitorizăm continuu: să nu se arunce un pieton în faţa noastră, să nu dăm de o groapă, de un zgomot ciudat etc. Lista este fără sfârşit. Şi totuşi, luăm decizia într-o microsecundă şi facem depăşirea “fără să ne gândim prea mult”.

2) Sunteţi conştienţi că dacă faceţi o greşeală minimă în aceste calcule, vă puteţi  lovi frontal de  maşina sau tirul care vine spre voi? Deci şansa de a vă pierde viaţa este maximă? Altfel spus: sunteţi conştienţi că luaţi o decizie care poate să aibă consecinţe mortale “fără să vă gândiţi prea mult?”

Lucrul acesta şi, de fapt, orice acţiune care implică calcule de mişcare, ni se pare atât de banală şi firească încât ne este greu să realizăm cât de fantastic şi eficient este totul. Într-o microsecundă, creierul percepe toate datele de care are nevoie, le procesează şi acţionează practic instantaneu.

Dar nu se termină aici, desigur. Faptul că ne punem în mişcare implică a da comenzi la muşchi şi aceasta se întâmplă în timp ce sistemul vascular, hormonal, imunitar, digestiv etc. continuă să îşi facă treaba fără oprire, păstrând homeostaza sistemului general gata să intervină în caz de urgenţă: dacă, în timp ce monitorizaţi spatiul  de depăşire, apare o maşină neaşteptată de undeva, în cât timp toate sistemele voastre de supravieţuire se vor activa? Practic, instantaneu!

Sper să reflectaţi câteva momente pentru a realiza ce fantastică capacitate de calcul şi de reacţie avem în interiorul nostru. Ar merita să luăm în considerare şi faptul că animalele au aceleaşi capacităţi, în unele cazuri, şi mai mari, dar despre acest aspect vom vorbi cu o altă ocazie.

Acum, să ne imaginăm că nu mai vrem să ne bazăm pe aceste sisteme instinctuale, animalice şi că ne dorim o siguranţă “matematică”. De câte pagini de calcule am avea nevoie pentru a lua simpla decizie de a depăşi o maşină? Datorită timpului necesar, vom mai fi în stare de a depăşi vreo mașină? Evident că nu!

Presupunând, ipotetic, că am fi în stare (din fericire, nu suntem) să controlăm sistemele involuntare ale  trupului, în afara probabilelor dezastre pe care le-am produce, stricând un echilibru perfect, sunteţi de acord că am fi înecaţi de o cantitate de informaţii care ar bloca imediat mintea raţională?

Toată această abordare urmăreşte să atragă atenţia asupra faptului că înăuntrul nostru există o cantitate, practic, nelimitată de proceduri absolut perfecte pe care le avem în comun cu animalele şi care s-a clădit în milioane de ani de evoluţie.

Nu avem nici cea mai mică idee despre această cantitate imensă de proceduri până când – datorită unei urgenţe care ne pune în pericol supravieţuirea fizică – ele se activează automat, lăsându-ne surprinşi şi zăpăciţi: “Oare EU am făcut asta?” Este ca şi cum o altă “FORŢĂ ” a preluat controlul asupra comportamentului nostru.
Este  foarte probabil că nu o să aveţi ocazia de a fi atacaţi de un leu, dar dacă vi se va întâmpla, trupul va şti ce are de făcut, fie în vederea maximizării  şanselor  de fugă, fie – în cel mai rău caz – de a suferi  cât mai puţin în timp ce sunteţi sfâşiaţi de leu.

Aşa cum am mai menţionat, aceste reacţii “reflexe” pe care le avem în comun cu animalele, spre binele nostru, au această caracteristică: de a fi “automate”,  extrem de rapide şi de a depăşi  controlul conştient.

Noi oamenii, spre deosebire de animale, avem totuşi  o “armă” în plus şi anume capacitatea de a prevedea rezultatul unei acţiuni, iar când situaţia nu este dramatică, de a evalua alternativele şi de a lua decizia cea mai potrivită.

Acest progres evoluţionist fantastic este exact ceea ce ne face oameni: capacitatea de a prevedea consecinţele. Aptitudinea a permis obţinerea de  rezultate incredibile din partea  omului, dar din nefericire are şi  un preţ: în momentul în care încercăm să prevedem o consecinţă – fiindcă nu vom fi niciodată siguri sută la sută de rezultatul obţinut şi nu ştim dacă avem date suficiente şi corecte – vor apărea, inevitabil, tot felul de frici, îndoieli şi remuşcări  care de multe ori ne paralizează orice demers.

Cum spunea Hamlet:  “Conştiinţa ne face pe toţi fricoşi!”. Paradoxal, luăm într-o microsecundă o decizie care ne poate costa viaţa şi ne blocăm în deciziile zilnice banale datorită gândirii circulare. Evident, această gândire circulară poate fi o tortură, paralizează orice acţiune sau o face să devină extrem de periculoasă. Imaginaţi-vă: dacă după ce aţi început o depăşire, începeţi să vă întrebaţi: O fac sau nu? Este bine sau este rau? Accident asigurat!

Deci, care ar fi soluţia? Să acţionăm iresponsabil în orice situaţie fără să ne gândim prea mult asupra consecinţelor? Sincer vorbind, dacă privesc în jur, am impresia că pentru unii aceasta este soluţia: trăirea într-o dezorganizare permanentă, bombardând gândirea raţională cu diverse droguri mai mult sau mai puţin recunoscute: alcool, heroină, tutun, dar şi muzică zgomotosă  şi constantă, workaholism, dependenţe de sex şi toată gama de tentaţii care ne îndepărtează de nucleul nostru de conştiinţă. Nu cred că vom ajunge departe procedând aşa.

Cealaltă soluţie este exact contrariul: în linişte totală – îngerii vorbesc în şoapte – să calmăm mintea raţională cu toate prejudecăţile şi influenţele ei paranoice  şi să accesăm acest rezervor de cunoştinţă infinită avută la dispoziţie.

Este ceva ce misticii, şamanii, maeştrii, scriitorii, artiştii, businessman-ii au făcut dintotdeauna.

Nici un geniu din trecut nu a fost atât de arogant încât să declare că simfonia sau cartea ar fi fost o creaţie personală pentru că ştiau că “altcineva” îi mişcă mâna. Nu întâmplător, de la Homer încoace se tot invocă Muzele.

În concluzie, pentru a beneficia de această putere fantastică de creativitate şi performanţă, avem nevoie de încrederea şi de tehnica potrivită care ne vor  permite să intrăm în acest flux al creaţiei  şi al puterii.

Nu va fi deloc uşor, este o muncă de o viaţă. Însă rezultatele vor depăşi orice aşteptare.