Cum să manageriezi oameni mai inteligenți decât tine

Negocierea salariala

Cei mai buni manageri angajează oameni inteligenți să lucreze pentru ei. Dar cum procedezi atunci când oamenii care îți raportează direct ție sunt mai inteligenți decât tine? Cum manageriezi oameni cu mai multă experiență și cu mai multe cunoștințe decât tine dacă nu ai același nivel de expertiză ca ei?

Harvard Business Review scrie că atunci când ești promovat te încarci cu responsabilități din afara domeniului tău, lucru care poate fi puțin copleșitor la început. Angajații tăi s-ar putea să pună întrebări la care nu știi răspunsul sau pe care nici măcar nu le înțelegi. Când ai un rol tehnic în echipă știi foarte clar care este valoarea pe care o aduci tu locului și produsului. Dar când preiei o echipă întreagă este foarte dificil să estimezi pentru că rolul tău deja nu mai este cel al unui contributor individual.  “Jobul tău este să creezi contextul pentru echipa ta, ceea ce înseamnă că vei fi lider pentru oameni mai experimentați decât tine. Cu cât urci mai sus într-o organizație, așteptările ca tu să iei decizii asupra unor lucruri la care nu ești expert vor crește” spune Roger Schwarz, psiholog organizațional, citat de HBR.

Confruntă-ți temerile

Este normal să te simți îngrijorat și nesigur pe abilitățile tale de a manageria o persoană cu mai mult know-how și cu mai multă experiență. Businessul este în sinea lui emoțional și atunci când administrezi un grup care știe mai mult despre munca de zi cu zi decât tine, poate fi înspăimântător. Dacă nimeni nu a spus nimic direct sau indirect, trebuie să privești mai în profunzime și să afli de unde vine teama. Pentru că dacă nu îți rezolvi aceste probleme, vei deveni nesigur, ceilalți vor simți asta și ar putea profita. De asemenea, dacă nu te simți confortabil să fii coach pentru o persoană cu mai multă experiență decât tine, riști să o ignori și să creezi dezechilibru în echipă.