Articol de: Titus Tulea, Director magazin, Groupe Carrefour România
Fără să fie o profesie în sine, mentoratul s-a structurat de-a lungul timpului, aşa că putem vorbi astăzi despre mentorat formal şi informal. Relaţiile informale se dezvoltă de la sine între discipol şi mentor şi se ivesc adesea în companii care încurajează o cultură a mentoratului fără să aibă programe formale de mentorat. Sunt companiile care dezvoltă câteva unelte, pun la dispoziţie resurse şi încurajează managerii seniori să accepte întrebări şi cereri specifice de tutoriat de la membrii juniori ai echipei.
Pe de altă parte, există programe formale de mentorat, în care participanţii se înscriu ca discipol, ca mentor ori în ambele calităţi, fiind potriviţi în urma determinării unui profil de către cel care administrează programul sau de către un comitet de mentorat. În acest context, putem vorbi despre programe de acompaniere pentru noii angajaţi sau de programe de însoţire pentru tinerele talente.
Eu am avut şansa să fiu atât discipol, cât şi formator. Am avut şansa să fiu angajat încă de la început într-o firmă în care am cunoscut diferite roluri, am evoluat constant prin promovare internă, în urma unor decizii ale comitetelor de carieră. Am avut persoane care m-au inspirat de-a lungul acestui parcurs, cărora le-am fost încredinţat în mod formal în cadrul unui tutoriat sau pe care le-am admirat, recunoscut şi imitat prin mimetism modelul.
Pe de altă parte, am trăit pe viu experienţa de a-i însoţi în procesul de formare pe colegii mei mai tineri, am gustat din bucuria de a-i ajuta, de a le dărui din experienţa dobândită, fiind sincer interesat doar de creşterea lor. Acestea au constituit şi un bun prilej de a-mi testa abilităţile de leadership, de a-mi împrospăta şi îmbunătăţi nivelul de cunoştinţe în domenii pentru care colegii mei au arătat un interes deosebit.
