Titus Tulea: „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!”

Putem vorbi astazi despre mentorat formal si informal.

Deşi implică investiţii mai mari iniţial, mentoratul formal creează valoare şi răsplăteşte eforturile făcute în timp, dovedindu-se o alegere fericită. Nici o companie nu va „angaja” pur şi simplu un mentor pentru a asista un angajat. Mentorii sunt parte din organizaţie, adesea fac parte din ierarhiile ei de top, îi cunosc istoricul, îi trăiesc, îi respiră valorile. De fapt, marea cheltuială pentru o companie nu o reprezintă încurajarea sau implementarea unui sistem de mentorat. Adevărata investiţie se realizează de-a lungul timpului, pentru recrutarea, formarea şi retenţia unor manageri, care devin lideri, care trăiesc valorile organizaţiei, le integrează şi rafinează, pentru a le transmite generaţiilor mai tinere, având convingerea că acesta este singurul mod în care experienţa lor nu se pierde, ci se sintetizează şi se îmbină cu talentul şi inovaţia, pentru avantajul competitiv al organizaţiei de mâine.

Aş vrea ca în final să vă relatez o întâmplare de viaţă. De ceva vreme, poporul român îşi cinsteşte eroii în ziua de Înălţare, care este şi Ziua Eroilor. În acea zi, în drum spre şcoală, dimineaţa, fata mea a avut o temă. S-a oprit la colţul străzii, de unde a cumpărat trei flori. Împreună cu clasa ei urma să meargă la trei obiective pentru a-i cinsti pe eroi. În mod bizar, m-am simţit decuplat de la ambele sărbători ale acelei zile: pe de o parte, de la sărbătoarea religioasă, care are puţine şanse de cinstire într-o zi normală de lucru, pe de altă parte, de la sărbătoarea naţională a eroilor care, din pricina schimbării datei, se integrează mai greu în memoria celor ca mine, obişnuiţi cu celebrarea eroilor la 9 Mai… Aşa cum reiese din primul studiu despre valorile angajaţilor români, suntem un popor cu o combinaţie unică de „balcanism, comunism, latinism şi liberalism sălbatic”. După acumularea de cunoştinţe şi experienţe în ultimii 23 de ani de economie de piaţă, e poate momentul să ne cunoaştem valorile, să le punem în acord cu cele ale organizaţiilor din care facem parte (familie, comunitate, companie), să le trăim, ca să le putem comunica celor din jurul nostru, astfel încât zicerile moşilor noştri să capete substanţă. „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!”

Citește și: Aliz Kosza: Orice manager de top ar putea fi mentor pentru membrii echipei sale, Cosmin Cosma: Călătoria în doi pe drumul formării

  •  
  •  
  •  
  •  
  •