Articol de: George Bragadireanu, Coach, Trainer, Autor InsideBloom
Orice societate pe acțiuni sau întreprindere capitalistă este definită de patru „ingrediente”: acționari și conducere, scop, reguli interne, angajați și alte resurse materiale. Pe coexistența acestor patru elemente se bazează toată literatura actuală de management și leadership, de organisational change, de recrutare și HR management și, în general, toate scrierile de afaceri. Dar aceiaşi patru piloni sunt şi generatori de mari bătăi de cap pentru oricine încearcă să-i pună cap la cap.
Citeşte şi Câte acțiuni deţii la compania „Viaţa Mea S.A.”? (I)
Stresul, la rândul lui, are tot patru paliere, în funcție de cât de „din avion” sau „de la firul ierbii” îl analizezi. Am explicat puțin, într-un articol anterior, fiecare palier. Acum, voi arăta că sursa stresului, dar şi soluțiile pentru înlăturarea lui apar din acest prim nivel, al rolurilor și funcțiilor pe care ţi le asumi în cadrul firmei „Viața Mea S.A.”.
- Primul nivel: triada „trecut – prezent – viitor” (planul cel mai „din avion” al vieții)
Întotdeauna, îmi încep cursurile de gestionare a stresului cu două practici: două ore de yoga și jumătate de oră de meditație ghidată. Ghidajul are ca scop relaxarea participanților, dar și aducerea la suprafață a unor amintiri din diferite perioade ale vieții care au legătură cu stresul, indiferent dacă a fost numit ca atare sau cu o formulă de genul „note mari la școală”.
Un bărbat care a plâns la meditația de dimineață ne povestește: „Eram mic, aveam vreo şase ani și stăteam pe burta tatălui meu, într-o zi de vară, în pridvorul casei. El citea ziarul, iar eu îi recitam tabla înmulțirii… (Tatăl meu avea pretenția ca fiul lui să scrie, să citească și să înveţe tabla înmulțirii, înainte de a intra în clasa întâi)… La un moment dat, m-am încurcat la înmulţirile cu 7. Tatăl meu, a lăsat deoparte ziarul, s-a uitat crunt la mine, m-a luat în brațe, m-a dezbrăcat, lăsându-mă aproape gol, și m-a dus în fața porții casei, la stradă, unde m-a aşezat în genunchi pe niște pănuși și coceni de porumb. Şi m-a lăsat acolo ca să vadă tot satul nostru ce copil prost are el… De atunci, am învățat în fiecare zi tot ce se putea ca să nu mă mai facă nimeni de râs niciodată”.
Avem în acest caz de-a face cu o voce interioară care a prins glas la vârsta de șase ani a acestui bărbat în toată firea, acum, și care toată viața i-a zis „Învață, învață, învață!”. Un bărbat încă blocat în trecutul pe care nu și l-a putut încheia nici măcar pe patul morții tatălui său.
Este acesta un comportament de tip „victimă”?
Nici un comportament dintre cele patru („victimă”, „manager”, „leader” şi „CEO/ Comandant”) nu este reprobabil sau condamnabil în sine. Toate sunt expresii ale psihologiei fiecăruia dintre noi:
- de evitare și renunțare, dar și de resemnare, în sensul că îi lăsăm pe alții să (ne) conducă („victima”);
- de detașare și inacţiune, dar cu o privire de sus, de înțelegere a nevoilor celorlalți și a drumului vieții („leaderul”);
- de acţiune și angajare totală, de asociere cu prezentul, dar fără o înțelegere exactă a motivelor acţiunii („managerul”).
Trecutul și viitorul nu există fără prezent pentru că prezentul le generează, le pune în lumină. Mintea („spiridușul” / ego-ul / gremlinul / inner voice / „potecile de pe creier” / harta mentală proprie / mindset-ul / convingerile) pleacă din prezent în trecut și viitor. Important este să se întoarcă în prezent ca să poată gestiona regretele sau nostalgiile trecutului și să poată imagina fricile, iluziile și dorințele viitorului. La fel de important este să rămână destul de mult în prezent ca să poată lega trecutul de viitorul meu, într-un mod armonios, stres-free. În ultima parte a acestui foileton, voi descrie o metodă multimilenară de a face față stresului.
Care dintre cele patru „funcții psihologice”, „atribute comportamentale” (feluri de a gândi, simți și acționa) se asociază cu „trecutul”, care mai degrabă cu „prezentul” și care cu „viitorul”?
Trecutul
Am văzut oameni legați complet de trecut prin elastice lipite de spate, elastice pe care le trag după ei în fiecare zi, în încercarea de a se elibera, de a le rupe, fără să aibă conștiința existenței lor. Sunt elastice care exprimă tot atâtea regrete, traume sau nostalgii; ceva a fost rău cândva acum x ani, undeva, cu cineva (trecut), a avut loc o întâmplare pe care lipsa de control asupra simțurilor mele, adormirea mea au amplificat-o și umflat-o până au generalizat-o despre oricare prezent și viitor, orice context, în preajma oricui. Nostalgiile sunt, de regulă, exprimate astfel: „pe vremea mea …”, „altădată era mai bine”, „pe vremea lui Ceaușescu o duceam mai bine…”. Ce legătură mai are prezentul și viitorul meu cu o întâmplare de acum, să zicem, zece ani? Singurul punct comun este acest elastic pe care continui să îl întind după mine, ancorat undeva în trecut. Un coach sau un psihoterapeut ar trebui să mi-l taie pentru că mă trage înapoi și sunt stresat în prezent (stress = tensiune, întindere, torsiune, în limba engleză.). Dar acest gen de oameni spun: „Eu nu pot schimba nimic… destinul”. Elasticele sunt bune, ele te-au adus aici. Dar le poți controla? Le poți desprinde din când în când sau îți rup pielea de pe spate, fără ca tu să poți face ceva?
Viitorul
Am văzut oameni care și-au aruncat niște ancore departe, în viitor, cu arbaletele optimismului deșănțat. În fiecare zi, se agaţă de funiile și lanțurile acestor ancore care reprezintă fie planuri și așteptări iluzorii, morganice, fie frici închipuite despre ceea ce le rezervă viitorul. Şi ele reprezintă o sursă de tensiune, devreme ce acești oameni, cu mâna pe funiile lor, se dez-ancorează de realitatea prezentului, devreme ce capetele lor purtătoare de creiere visătoare sunt mereu ridicate spre orizont, ochii le sunt mijiți a optimism sau măriți de teamă, iar vocea le tremură: „Va fi mai rău ….„ sau „Abia aștept să ies la pensie ca să călătoresc prin toată lumea …”.
Prezentul
Și am văzut, de asemenea, mulți oameni cu rădăcini puternice crescându-le din trup și fixându-i într-un present continuous care nu le dă putința de a răspunde coerent la întrebarea: „De unde vii, ce planuri ai?”. Pentru că sunt mereu preocupați să își pună mâine termopane, să plătească următoarea rată la casă și facturile curente, să își planifice concediul sau îngrijoraţi că azi dimineață au uitat să închidă lumina și să încuie ușa. Sunt oameni peste care zeci de ani de muncă trec încet, încet, fără să îi simtă. Când, la 60 de ani, se uită în spate, văd doar urma tălpii de ieri, dar nimic de anul trecut sau de mai înainte. Iar când se uită în față, văd doar crăpăturile asfaltului. Anii trec și ei merg tot cu capul plecat în prezentul imediat, fără planuri și fără un trecut pe care să şi-l fi determinat.
„Manager” – prezent, „leader” – viitor, „victima” – trecut, „comandant” – ?
Avem, fiecare dintre noi, atât o psihologie feminină, cât și una masculină. În funcție de cât sunt de manifeste, ele pot transforma personalitatea unui bărbat într-una de tipul „alfa” (bărbatul „bărbat” – cu extrema lui, „macho”), cât și într-una de tip „bărbat feminin” (deseori numit în popor „fătălău”, „molâu”, „papă-lapte”, „băiatul-mamii”). Și pot transforma personalitatea unei femei într-una de tip „femeia femeie” (uneori, greșit și obraznic descrisă drept „pițipoancă”, „întreținută”, „casnică”) și într-una de tip „femeia-bărbată” („Zoe, fii bărbată!”). Dacă bărbatul „bărbat” este, uneori, violent, agresiv, competitiv, manifestându-şi egoist voința proprie (natura masculină domină într-un corp masculin), „bărbatul-feminin” are trăsături de comportament aferente naturii lui feminine, care iese la suprafață mai mult: este mai casnic (mai puțin aventuros), mai liniștit, cultivă prietenii dezinteresate, are ocupații liniștite și, uneori, domestice. În ceea ce privește femeile-femei (natură feminină predominantă într-un trup feminin), ele își asumă în viață atribuții și roluri pasive și, uneori, casnice care le pun în postura de a îngriji pe alții sau de a se dedica extrem de mult familiei. Femeile „bărbate” au în ele voința manifestă a unui bărbat, au scopuri și ţeluri evidente celor din jur și un comportament direcționat foarte bine, uneori egoist și competitiv.Sunt puţini cei care pot controla şi trecutul, şi prezentul și viitorul propriu, dar şi mai puţini cei care pot face acest lucru pentru alții (familie, companii, națiuni, civilizații). Ei rămân în istorie: în istoria mică (comunități, națiuni) sau în cea mare (a umanității). Ei pot răspunde la întrebarea „De ce trăiești?”, „Care îți este rostul?” spunând: „Vin de acolo și fac asta ca să ajung acolo unde vreau”. În plus, ei nu fac acest drum singuri, ci împreună și pentru cei din jur (jurul lor mai mic sau mai mare). Oamenii aceștia sunt „comandanți”.
„Managementul” vieții se asociază bine cu masculinul, în timp ce „leadership-ul” cu feminin-ul. „Comandanții” sunt acel gen de oameni care pot alterna conștient valori, abilitați și comportamente din ambele sfere pentru că își acceptă ambele lor laturi, indiferent că, anatomic vorbind, sunt persoane de un sex sau celălalt. Exemple? Ghandi, Maica Tereza. Ambii au avut o cauză pentru care au luptat până în pânzele albe (natura masculină volitivă). Dar nu au făcut-o pentru ei, egoist (bărbatul „bărbat”), ci pentru multe sute de milioane de alți oameni (natura „grijulie”, feminină). Alături de ei, o mulţime de mari cântăreți, pictori, oameni de știință!
„Comandanții” sunt cei care pot administra atât trecutul, cât și prezentul și viitorul; la întrebarea „Care este rostul vieții?”, îți vor putea răspunde cu certitudine: „Vin de undeva și fac ceea ce vreau să fac în prezent ca să mă îndrept spre un viitor pe care eu mi l-am ales și în care țin cont și de cei din jurul meu”.
„Comandanții” sunt cei care la exercițiul din articolul trecut cu „procentele acționarilor din viața proprie” își dau nici mult și nici puțin; au mai mult decât oricare alt acționar din viața lor, dar sunt și mulți acționari în viața lor.
Atunci când la stimuli de “aici” și “acum” mintea fuge în viitor, în iluzii și planuri peste planuri sau frici neînchipuite, apare stresul. Atunci când la stimuli din prezent, mintea noastră (“spiridușul”) fuge constant spre trecut, ca punct principal de referință, ducem mintea în regrete, melancolie, traume, fobii. Astfel apare stresul.
Atunci când, indiferent de stimulii senzoriali din jur, de “aici și acum”, mintea noastră este preocupată doar de “a face, a face, a face” pentru că nu poate căuta surse de direcție proprie (viitor) în trecutul propriu, apare stresul.
La acest prim nivel al înţelegerii stresului, al privirii din avion asupra vieții noastre, stresul apare din tensiunile între felul în care ne trăim prezentul în echilibru cu trecutul și viitorul. Căci ce este altceva stresul decât incapacitatea unui om de a face faţă realității cu resursele existente?
Până la articolul următor în care voi aborda următorul nivel al stresului (triada “performanță – învățare – bucurie”), te invit să încerci următoarele practici pentru de-stresare (din lista celor 100 pe care o găsești pe blogul și site-ul www.InsideBloom.ro):
- Iartă! Alege în fiecare săptămână un om despre care crezi că ți-a greșit și iartă-l, chiar dacă o faci doar în mintea ta! Nu trebuie neapărat să știe și nu trebuie neapărat să aștepți să își dea seama că ți-a greșit cu ceva, s-ar putea să aștepți pentru totdeauna. Mintea și inima ta se vor însenina, oricum. Pe cine ierți chiar acum?
- Cere-ți iertare! Alege în fiecare săptămână un om față de care crezi că ai greșit și cere-ți iertare. Chiar dacă o faci doar în mintea ta, are același efect asupra nivelului tău de stres. Dacă o faci prin SMS, efectul este înzecit. Dacă o faci prin telefon – este însutit. Dacă o faci față în față efectul este înmiit. Cui îi ceri iertare chiar acum?
- Nu mai sta alături de oameni care te stresează și îți ridică pulsul. Este alegerea ta unde îți duci cele 5 simțuri: pe cine vezi, pe cine auzi, cu cine împarți gustul cafelei dimineața, pe cine atingi, parfumul cui îți place. Mută-ți biroul de la serviciu, vorbește cu vecinii sau evită-i pe toți cei care îți denaturează ritmul biologic natural.
- Renunță la încercarea de a-i schimba pe alții. Nu este în controlul tău. În controlul tău absolut ești doar tu. Nu îți ajunge o viață ca să te schimbi în felul în care vrei, darămite să mai ai timp și pentru alții. Chiar dacă vei reuși cu câțiva, nu este sigur că vei fi mai puțin stresat ulterior. Dacă te vei schimba pe tine, este mai sigur, nu? Pe cine încerci să schimbi, în ultima perioadă? Renunță!
- Stabilește-ți clar viziunea proprie și obiectivul referitor la cariera ta pe următorii 10 ani. Nu lăsa timpul să treacă peste viața ta profesională; cariera ta poate fi o alegere personală totală. Altminteri, tot felul de colegi îți vor găsi de lucru diverse job-uri.
(Foto: Bhernandez, www.flickr.com)
De acelaşi autor: Coaching la Spa pentru minte, trup şi suflet
