Motivația la birou: când banii nu sunt cel mai important factor

Ce ne motivează la locul de muncă? Contrar opiniei „convenționale”, nu este vorba numai de bani. Dan Ariely, economist comportamental, susține că motivația provine din progresul pe care simțim că îl facem și din scopul pe care îl avem pe parcursul muncii.

„Când ne gândim la muncă, tindem să credem, de obicei, că motivația și salariu sunt același lucru, dar realitatea este că ar trebui, probabil, să adăugăm și alte lucruri: semnificație, creație, provocări, sentimentul de proprietate, identitate, mândrie”, spune Dan Ariely.

Totodată, atunci când muncim, ne interesează și dificultatea sarcinilor pe care le realizăm: cu cât este mai greu ceea ce avem de făcut, cu atât suntem mai mândri la final, de unde și motivația intrinsecă de a ne atinge obiectivele.

Explicația sa se bazează pe câteva studii, unele desfășurate chiar de el, și pe care cei de la TED le-au adunat într-un articol:

1. Faptul că putem vedea roadele muncii noastre ne face mai productivi

Studiul Lego: Ariely le-a cerut participanților să se împartă în două echipe și să construiască personaje din seria Lego’s Bionicles. În timp ce o echipă construia jucării ce erau depozitate pe o masă, pentru a fi dezasamblate la terminarea experimentului, la cealaltă echipă, jucăriile erau dezmembrate de îndată ce erau construite. „Era un ciclu nesfârșit în care ei le construiau și noi le distrugeam sub ochii lor”, a detaliat Ariely.

Rezultate: Primul grup a construit, în medie, 11 personaje, în timp ce al doilea grup a făcut doar șapte înainte de a renunța.

Concluzia: Deși primul grup știa că munca lor va fi distrusă la sfârșitul experimentului, vizualizarea rezultatelor muncii lor, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp,i-a ajutat să-și îmbunătățească performanța.

2. Cu cât simțim că munca noastră este mai puțin apreciată, cu atât vrem mai mulți bani ca să o facem 

Studiul pe studenții de la MIT: Ariely a împărțit studenții în trei echipe cărora le-a dat o foaie plină cu litere aleatorii și le-a cerut să găsească perechi de litere identice. Cu fiecare foaie pe care o rezolvau, li se ofereau tot mai puțini bani. Studenții din primul grup și-au scris numele pe foile lor și le-au dat supervizorului, care se uita peste ele și spunea „Uh huh” înainte de a le pune într-un teanc. Studenții din al doilea grup nu și-au scris numele, iar supervizorul le-a luat foile și le-a pus într-un teanc fără să se uite la ele. Studenților din al treilea grup le erau primite foile, dar acestea erau distruse imediat după ce le completau.

Rezultate: Studenții ale căror rezolvări erau distruse imediat după scrierea lor au solicitat de două ori mai mulți bani pentru a-și face treaba, comparativ cu cei a căror activitate fusese recunoscută de la bun început. De asemenea, studenții din al doilea grup, ale căror rezolvări fuseseră păstrate, dar ignorate, au solicitat aproape la fel de munți bani ca cei din cel de-al treilea grup.

Concluzia: „Ignorarea performanței oamenilor este aproape la fel de dăunătoare ca distrugerea eforturilor lor în fața acestora. Vestea bună este că sporirea motivația nu pare să fie atât de dificilă. Vestea proastă este că motivația poate fi distrusă incredibil de ușor, iar dacă nu ne gândim la acest aspect cu grijă, s-ar putea să exagerăm”, spune Ariely.

3. Cu cât un proiect este mai greu, cu atât suntem mai mândri de reușita noastră

Studiul Origami: Ariely a adunat un grup de începători în arta origami și le-a dat instrucțiuni pentru a realiza o formă (destul de urâtă). Cei care au făcut parte din grupul de realizat origami, precum și trecătorii, au fost întrebați cât ar plăti pentru o „operă” finală. Într-un al doilea studiu, Ariely a ascuns instrucțiunile pentru unii participanți, rezultând într-un proces mai greu (și un produs mai urât).

Rezultate: În primul experiment, participanții la studiu erau dispuși să plătească de cinci ori mai mult decât trecătorii pentru „opera” din hârtie. În al doilea experiment, lipsa instrucțiunilor a exagerat această diferență: cei ce realizaseră „operele” din hârtie fără instrucțiuni le-au evaluat la un preț mai mare față de cele realizate cu instrucțiuni, în timp ce trecătorii ar fi plătit mult mai puțin pe cele realizate „din amintiri”, comparativ cu cele ce respectau întru totul cerințele.

Concluzia: Modul în care ne evaluăm propria muncă este direct proporțional cu efortul pe care îl depunem. În plus, credem (în mod eronat) că ceilalți vor aprecia în același fel rezultatele noastre.

4. Înțelegerea faptului că munca noastră îi poate ajuta pe alții poate crește nivelul de motivație 

Studiul pe un call center al Universității din Michigan: Psihologul Adam Grant a realizat un studiu la Universitatea din Michigan, într-un call center pentru strângere de fonduri, în care studenții care beneficiau de burse colectate cu ajutorul call center-ului vorbeau cu apelanți timp de 10 minute.

Rezultate: O lună mai târziu, apelanții petreceau cu 142% mai mult timp la telefon, iar strângerea de fondurile a crescut cu 171%,. Cu toate acestea, apelanții au negat faptul că discuția cu studenții care beneficiau de burse i-ar fi influențat.

Concluzia: „A fost ca și cum sentimentele bune, pe care le-au simțit după discuția cu studenții bursieri, au ocolit procesele cognitive conștiente ale apelanților și au ajuns direct în subconștient”, potrivit New York Times Magazine.

5. Promisiunea de a-i ajuta pe alții ne „predispune” la respectarea regulilor

Studiul igienei: Același Adam Grant a mai realizat un studiu cu privire la motivația pe care o avem atunci când știm că îi putem ajuta pe ceilalți. Astfel, Grant a lipit, deasupra unor chiuvete dintr-un spital, mai multe afișe pe care scria „igiena mâinilor vă împiedică să contactați boli” sau „igiena mâinilor împiedică pacienții să ia boli”.

Rezultate: Medici și asistente au folosit cu 45% mai mult săpun și dezinfectat în toaletele în care se găseau afișele lui Grant.

Concluzia: Ajutarea altora prin ceea ce se numește „comportament prosocial” ne motivează.

6. Sublinierea pozitivă a capacităților noastre poate duce la creșterea performanței

Studiul pe studenții de la Universitatea Harvard: Studenții au fost împărțiți în două grupuri și au fost chemați să țină discursuri și să susțină interviuri în fața unei comisii. În fața primul grup, membrii comisiei au zâmbit și au dat din cap aprobator, pe când în cazul celui de-al doilea grup, membrii comisiei s-au încruntat și și-au încrucișat brațele. După aceea, studenții au fost rugați să răspundă la o serie de întrebări numerice.

Rezultate: Participanții din primul grup au răspuns mai precis la întrebările numerice, comparativ cu cei din al doilea grup.

Concluzia: Situații stresante poate fi gestionate, totul depinde de modul în care ne simțim. Atunci când ne aflăm într-o „stare de provocare”, credem că ne putem ocupa de sarcina ce ne-a fost atribuită (ca în cazul primului grup). Însă atunci când ne credem că suntem într-o „stare de amenințare”, simțim dificultatea sarcinii drept copleșitoare și suntem descurajați. Suntem mai motivați și avem rezultate mai bune atunci când vedem sarcinile ca pe o provocare, pentru că avem încredere în abilitățile noastre.

6. Imaginile care favorizează emoțiile pozitive ne pot ajuta să ne concentrăm mai bine

Studiul pe studenții de la Hiroshima University: Cercetătorii de la Hiroshima University și-au rugat studenții să efectueze un task de dexteritate, înainte și după privesc poze cu animale, pui sau adulți.

Rezultate: Performanțele se îmbunătățesc în ambele cazuri, dar atunci când participanții se uită la poze cu pisoi sau căței drăguți, performanța poate crește cu până la 10%.

Concluzia: Cercetătorii au susținut că „drăgălășenia care declanșează emoțiile pozitive” ne ajută să ne concentrăm, îmbunătățindu-ne performanța în cazul unui task care solicită o atenție deosebită.

(Foto: www.freestockphotos.biz)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •